George Sauciuc – „Versuri transfrontaliere”

Luna asta revenim la poezie.
Cu George Sauciuc.
Omul ăsta, în sine, e o poveste. De fapt, un roman. Nu, o serie de romane. Deja se spun atâtea istorii despre el, că nu mai știi ce e real, ce fabulație, sau ce pornește de la ceva adevărat și, apoi, țese tot felul de năzdrăvănii pentru a se potrivi miturilor urbane care circulă despre el.
Înainte să-l cunosc personal, îl știam deja din legendele mișcării sefiste de pe meleagurile mioritice. Nu exista întâmplare în care, la un moment dat, să nu-și facă apariția George. Își ducea la îndeplinire misiunea, ca un super-erou menit să condimenteze evenimentele mundane, apoi dispărea înapoi în legendă.
Apoi l-am cunoscut în carnea și oasele-i zăpăcite, o ființă ce reușește să curbeze haosul în jurul său, dând un nou sens entropiei, dar făcându-te, cu prezența sa tonică, să râzi când îți vine să te superi, să spui și tu o glumă când îți vine să înjuri și, mai ales, să nu te poți supăra pe el indiferent cât de mult se ridică la înălțimea poveștilor spuse despre el.
Pe lângă afinitățile sefiste, omul ăsta are și înclinații poetice. Aici m-a pierdut. Recunosc că n-am prea înțeles mare lucru din versurile lui. Că nu mă duce capul, de-aia, că-s prost și dâng-dâng-dâng. Dar mi-a plăcut Superstitio-onis. Ia auziți ce zice acolo:
Eu vreau să fiu zeul meu dintâi
și nemuritor pe timpul vieții;
Fără dogme sau credințe
Și mie însumi să mă-nchin.
Genial! Sau „adevăr”, cum ar zice G.P. Ermin, inițiatorul proiectului ăstuia prin care am ajuns să mănânc poezii lunare, fi-le-ar rima alba-neagra!
Versuri transfrontaliere a apărut la editura Cygnus. Voi luați-o de citiți-o, că sunteți mai destupați ca mine! De unde s-o luați? Păi, iaca, de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.