Roxana Ruscior – „Armata Domnului”

Mi-au ajuns sub ochi primele pagini ale volumului Armata Domnului de Roxana Ruscior. Nu mai citisem nimic de această autoare și recunosc că am avut o strângere de inimă când am văzut titlul. Am cam ajuns la limita de saturație în ceea ce privește subiectele cu tentă religioasă și nu știam cum urmau să fie explorate în volumul de față.
Am început să citesc, așadar, cu o oarecare reținere. M-am relaxat destul de repede.
Povestea începe în forță, cu un prizonier torturat despre care nu aflăm cine e și din ce motiv e închis. Cârligul perfect pentru a stârni interesul cititorului.
Acțiunea sare apoi peste câțiva ani, urmărind o tânără care scrie articole într-o zonă fierbinte de pe glob: Orientul Mijlociu.
Cândva, visase să ajungă un arheolog celebru, care să scoată la lumină misterele vechilor civilizații din Israel. Era fascinată de cultura islamică, se simțea atrasă de tot ce era oriental și arab, fără să-și poată explica de unde venise pasiunea ei. Studiase istoria, își dăduse un masterat în religiile Orientului Mijlociu și pentru că nu-și găsise un loc de muncă decent devenise freelancer. Adică un fel de pierde-vară care miza totul pe o singură carte, pe un articol de ziar mai exact.
Cum era de așteptat, activitatea ei atrage antipatii din partea unor grupări extremiste cum sunt multe pe acele meleaguri. Grupări pe a căror listă nu prea e indicat să te afli dacă vrei să prinzi vremea când îți ții nepoțeii în poală.
Ce e interesant și curajos, aș putea spune, este că autoarea nu folosește drumul bătătorit și sigur al scenariului „evreii sunt cei buni, arabii sunt cei răi”. Dimpotrivă, are curajul să spună o altfel de poveste, una susceptibilă să stârnească reacții virulente. Pentru că, în ziua de azi, există unele subiecte tabu. Și abordarea lor din altă perspectivă decât cea corectă politic este imediat taxată.
Personal, prefer relatările care-mi arată și lumini, și umbre, pentru că așa consider că e realitatea. Din acest punct de vedere, cartea are o bilă albă din partea mea pentru fragmentul pe care l-am citit.
Are și una neagră, la partea literară – combinația de perfect simplu și perfect compus în aceeași frază, același paragraf, nu-mi sună deloc bine. Totuși, nu e varza pe care am întâlnit-o la alți autori. Aici, măcar, timpurile nu se amestecă alandala, ci are, fiecare, rolul său (perfectul compus ține loc de mai mult ca perfect).
Dacă v-am stârnit curiozitatea, atunci să știți că volumul Armata Domnului de Roxana Ruscior a apărut la Tracus Arte și poate fi comandat de aici.
Și, dacă vreți să urmăriți în continuare autoarea, am aflat că-i va apărea în curând un volum SF la editura Up: Un nou Pământ. Mai multe informații găsiți aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *