Mi-au ajuns sub ochi câteva poezii din volumul „Joc orgastic” de I.P. Kvasir. Așa-i că v-am stârnit curiozitatea? Eu și poezia, vaca și baletul. Cu precizarea că, dacă dresorul e bun, vaca mai poate învăța doi-trei pași.Mi-amintesc din școală întrebarea „Ce-a vrut să zică poetul?” Răspund și-acum ce gândeam și-atunci: „Dracu’ știe!” 🙂
Pot doar să zic că, pentru simțul meu a-poetic, n-au sunat deloc rău. Citeam undeva că oameni ajung să scrie poezie când suferă. Că așa dau demonii afară, chestii de-astea. O fi așa, n-o fi, habar n-am. Io-s mai pe gândire pozitivă, așa…
Dar, da, în ce-am citit aici e suferință, dusă pe umeri – mi s-a părut mie – cu o oarecare resemnare, fără revoltă. O resemnare față de trecutul care a lăsat urme prea adânci ca să te mai poți aștepta să se vindece vreodată. Și, totuși, am întrezărit și o urmă de speranță, de dorință ce se poate împlini:
nu lăsa durereasă-ți fure frumusețea.există ceva magicîn suferința aripilorretezateîn blestem și-n moarteîn răni cicatrizateîn sânge și-n șoapte.există o luminădoar a celor carenu renunțăa celor care poateîși varsă fără mângâierelacrimile sfinte în noapte.
Mai știi? Poate de-aia am reușit să pricep ceva din poeziile lui I.P. Kvasir. Că au fost așa, mai pe limba mea, fără tot felul de expresii la care să mă crucesc încercând să-nțeleg ce e poetic în termeni duri, siniștri, în absența rimei și ritmului. Prin atmosfera creată, pe mine m-au dus cu gândul un pic la Poeții Lacului. Ceea ce-nseamnă că mi-au plăcut.
A! Mi-a mai plăcut ceva. Are cartea asta niște ilustrații pe care le găsesc ge-ni-a-le! Nu fiindcă reprezintă nuduri (deși nici aia nu-mi displace), ci prin talentul cu care, dintr-o singură trăsătură de penel, sunt create imagini wow!
Joc orgastic de I.P. Kvasir a apărut la Cartea de după și poate fi comandat de aici.