Bogdan Hrib – „Reziliență” (2020, ed. Tritonic)

Apărut în anul 2016, romanul Patimile doamnei ministru fusese anunțat ca fiind ultimul din seria Stelian Munteanu. Parcurgându-l, am avut într-adevăr senzația de final de drum, de personaje care-și iau „la revedere” unele de la altele și de la cititori. Știam, încă de pe atunci, că Bogdan Hrib plănuia să înceapă o nouă serie, de data asta avându-l ca personaj central pe Tony Demetriade, cel ce apăruse tot mai des în ultimele sale povestiri polițiste.

Iată însă că autorul n-a făcut pasul decisiv, iar Reziliență a fost prezentat ca al șaselea roman al seriei.

Încep prin a mă dezvinovăți, ca să spun așa. Cărțile și filmele cu spioni nu-mi prea trezesc interesul. Probabil n-am structura interioară necesară ca să găsesc ceva atractiv în ideea de oameni care lucrează pe ascuns pentru alții, de conspirații la nivel de țări. Acum, că stau să mă gândesc, nici în jocuri de genul Knights of Honor sau Civilization nu-mi fac spioni decât foarte rar și uit să văd cum le decurge activitatea, așa încât, mai devreme sau mai târziu, renunț la ei. Ca să revin, în general apreciez o carte sau un film de spionaj doar dacă sunt într-o dispoziție specială, ori e vorba despre o conjunctură particulară.

După ce v-am plictisit cu detaliile acestea irelevante, să trec la carte. 🙂

O tânără româncă este găsită moartă pe o plajă din Anglia. Deși dă impresia unei sinucideri, tatăl ei, un baron mioritic tipic, crede că e vorba despre o crimă. Pentru investigarea ei apelează la Stelian, căruia îi oferă drept ajutor (sau supraveghetor?) pe unul dintre oamenii săi de încredere. Primele cercetări nu duc la prea multe concluzii, iar presupusa crimă pare să se dovedească a fi, totuși, o sinucidere. Apoi mai are loc un atentat, legat de anturajul fetei. Și încă unul, apoi altul… Unele dintre ele se dovedesc fatale, altele par menite doar să-l sperie pe investigatorul de ocazie. Care, simțindu-se depășit, apelează la ajutor specializat – Tony.

Între timp, câțiva polonezi vorbesc despre Polonia Mare, Moldova Mare (cea de pe vremea lui Ștefan, cuprinzând actuala Republică Moldova și provincia aparținând actualei Românii), despre un proiect numit Intermarium și o posibilă schismă în sânul Uniunii Europene. Aparent, o idee la fel aiurită și lipsită de realism ca multe altele care circulă în mințile extremiștilor. Dar, dacă planul din spate e bine pus la punct și controlează rețelele de socializare, s-ar putea atinge masa critică necesară unei mișcări de amploare. Cel puțin așa își fac calculele instigatorii.

Există oare vreo legătură între cele două povești? Fac parte, cumva, dintr-un tablou mai mare? Ori, poate, singurul element comun e dat de faptul că unele personaje ajung să fie implicate în ambele?

Am mai spus-o și cu alte ocazii: Bogdan Hrib are abilitatea jurnalistului, a fotografului de a surprinde într-un cadru tot ce e esențial pentru a te ajuta să-ți dai seama ce, cine, unde, de ce. Îți poate creiona un peisaj și istoria acelui loc într-o singură frază. Asta îi permite să țină cu ușurință în frâu și să manevreze multe personaje, fire narative, fără să piardă ideile. E concis, știe să rămână la subiect și, în plus, stilul dă ritm poveștii.

Cu excepția romanului Ultima fotografie, rar am putut empatiza cu personajele sale, deoarece sunt prea schematice, prea „reci” în modul cum sunt prezentate în raport cu ceea ce-mi doresc eu de la un text. Iar dacă nu empatizez cu personajele, impactul asupra mea se diminuează (cu excepția cazului în care-mi prezintă idei extraordinare, dar asta e posibil doar în cazul SF-ului). Și aici m-am lovit de aceeași situație. Stelian Munteanu și Tony Demetriade mi s-a părut că gândesc la fel, reacționează la fel în situații similare, ba chiar vorbesc la fel (lucru valabil și pentru unul dintre personajele secundare, Ionescu). Și modul cum se raportează Tony la relația lui cu mai tânăra Anabella Păduraru a fost similar celui din Blestemul manuscrisului, unde personajele erau Stelian și Ioana. Și recunosc că m-a deranjat apariția lipsită de explicații a unui personaj presupus mort. Genul acesta de „iepure scos din pălărie” care nu e însoțit de argumente plauzibile mă face să mă simt păcălit.

Pe de altă parte, am apreciat în mod deosebit modul cum a fost redat contactul englezilor cu specificul poporului român. Creionarea contactului între culturi reprezintă pentru mine un detaliu extrem de atractiv. M-am amuzat copios la încercările polițistei britanice de a înțelege de ce românii lasă în parbrizul mașinii numerele de telefon când parchează.

Ideea unei mișcări de (re)naștere a Moldovei Mari mi s-a părut o găselniță reușită. Bogdan Hrib folosește pretextul acesta pentru a oferi atât o lecție interesantă de geopolitică, precum și un „scurt tratat de manipulare”, prezentând modul de propagare a știrilor false în spatele unor proiecte onorabile. Din păcate, stilul laconic n-a permis construirea tensiunii către punctul culminant, deși ea încearcă să fie creată progresiv prin împărțirea romanului în trei secțiuni. Personal, mi-aș fi dorit o relatare „la firul ierbii” a momentului decisiv, ceea ce, în opinia mea, ar fi crescut miza spre cote paroxistice și ar fi oferit un deznodământ de impact. Alegerea autorului de a rămâne în zona unei relatări „de pe margine”, în stil jurnalistic, indirect, nu mi-a permis să simt vreo emoție anume.

Ca notă personală, care probabil va stârni zâmbete, m-a exasperat menționarea obsesivă a faptului că personajele se gândeau toată ziua doar la următoarea cafea. Acțiune, suspans, țac! „Băi, ce-aș mai bea o cafea!”. Anchetă, discuții telefonice, țac! „Îmi trebuie o cafea.” Parcă era mirodenia din Dune. 🙂 Evident, exagerez un pic, dar, ca om care nu consumă licoarea cu pricina, mi-a sărit în ochi cât de des a fost menționată nevoia personajelor de a o bea.

Per ansamblu, Reziliență mi s-a părut o carte de tranziție, dacă pot spune așa. Munteanu încă apare în prim-plan, dar Demetriade este și el bine conturat, prezent, implicat. Am perceput cartea drept o placă turnantă între două serii. Un fel de Stelian Munteanu 5.5 combinat cu Tony Demetriade 0.5. O trecere. O transformare. În plus, am simțit-o ca pe o reîntoarcere la stilul primelor cărți din serie, Filiera grecească și Blestemul manuscrisului.

Dacă ar fi să dau stele cărților după rețeta de pe Goodreads, în cazul acestei serii aș merge pe:

1 Filiera grecească *** mi-a plăcut
2 Blestemul manuscrisului

(cu Răzvan Dolea)

** a fost ok

(din păcate, mi s-a părut că modul în care e scrisă partea istorică trage cartea în jos)

3 Somalia, mon amour

(cu Sofia Matei)

N/A n-am citit-o încă
4 Ucideți generalul N/A n-am citit-o încă
5 Patimile doamnei ministru **** mi-a plăcut mult
6 Reziliență *** mi-a plăcut

Această recenzie face parte dintr-un blog tour în cadrul căruia, timp de 15 zile, vor fi postate recenzii pe 15 bloguri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *