Primele rânduri ale romanului Frontiera le-am aşternut pe hârtie pe 29 ianuarie 1991. Pe vremea aceea, numele său era Planeta morţii şi se dorea a fi un episod dintr-o saga spaţială căreia îi mai aparţineau o serie de benzi desenate realizate de mine din 1983 până atunci. Referiri la evenimente prezentate acolo se regăsesc pe tot parcursul cărţii. Sper că, în timp, să reuşesc să le aştern şi pe ele pe hârtie.
Romanul a fost gata abia după mulţi ani, într-o formă radical diferită faţă de ideea de la care plecase. Pe 1 iunie 2004, la sfaturile lui Horia Nicola Ursu şi Ovidiu Bufnilă, am luat legătura cu Cristian Cârstoiu de la editura Amaltea pentru a i-l propune spre publicare. Răspunsul primit a sunat aşa:
„Ideea e super; se poate pleca de la ea într-o serie de tipul Dune, cu tot felul de chestii care se întâmplă pe acea planetă, datorită funcţionalităţii ei particulare. Totuşi, cartea suferă la stilul literar – intriga nu e bine conturată, personajele nu au o descriere clară care să le asigure individualizarea, descrierile acţiunilor sunt aproape exclusiv vizuale (lipseşte implicarea tuturor simţurilor: mirosuri, zgomote, senzaţii tactile) şi nu prea este conturat decorul acţiunilor.”
Alături de Florin Pîtea – pe atunci redactor literar la editura respectivă – am luat la periat romanul. Am renunţat la o serie de fire narative secundare, incomplet dezvoltate şi m-am concentrat pe ideea de bază, rescriind textul aproape în întregime – cu gândul la o serie care ar mai fi conţinut între trei şi cinci cărţi. A fost o perioadă cu multă muncă, dar m-a impresionat şi încurajat profesionalismul şi dedicaţia cu care s-a implicat Florin în proiect (de la a-mi explica de ce într-un anume loc trebuie pusă o virgulă, până la a-mi cere să descriu pentru cititor un anumit cadru despre care precizasem că „era inimaginabil”).
Romanul a fost publicat în 2006. Ulterior, universul Frontierei s-a îmbogăţit cu noi romane şi povestiri, cadrul, civilizaţiile şi tehnologiile sale conturându-se tot mai clar în mintea mea. Era un demers firesc ca, la un moment dat, să revin asupra lui şi să-l revizuiesc, pentru a-i face loc pe noile coordonate – mai ales că finalul romanului Ultimul flux se referă la evenimentele din el.
Noua ediție, extinsă și împărțită în două volume, a apărut la editura Tritonic.