Fata cea rea și băieții cei buni

Se dau două tabere. Una este formată din persoane care se plâng că tabăra adversă îi vânează, îi persecută, ba chiar face abuzuri doar din dorința de a le băga la pușcărie. Cealaltă susține că indivizii din prima tabără sunt infractori și că, pentru a scăpa de pedeapsă, nu se vor da în lături de la nimic – inclusiv de a discredita tabăra care-i poate pedepsi.
Viața m-a învățat că nimeni nu e fără pată. Că, oricât de Feți-Frumoși ar vrea să pară, „ăia buni” au și ei tinichele de coadă. Prin urmare, pornesc din start de la premisa că atât DNA-ul, cât și parlamentarii care dau zilele acestea în instituția respectivă au schelete ascunse în dulap. Mai departe, eu văd că lucrurile stau cam așa:
DNA-ul acuză parlamentarii cu pricina că ar fi infractori. Are sau nu dreptate? Să vedem. În 1989, România nu avea datorie externă. În aproape trei decenii, s-a tot împrumutat și se împrumută în continuare, crescând datoria externă, iar rezultatele banilor atrași se cuantifică în:
1. Nu avem autostrăzi care să permită străbaterea țării de la est la vest și de la sud la nord, iar transportul feroviar a ajuns de un penibil înfiorător;
2. Sistemul de învățământ nu are o strategie coerentă, pe termen lung. An de an se fac schimbări peste schimbări, încât nicio generație nu mai știe cum începe școala și cum o va termina. Iar manualele nu apar în niciun an la timp, deși se știe că școala începe în  septembrie;
3. Sistemul de sănătate este caracterizat printr-o lipsă tot mai acută a personalului de calitate, prin spitale unde oamenii iau stafilococi, prin sincope dese ale asigurării necesarului de medicamente pe piață, prin scandaluri de șpăgi, prin implementarea unui sistem de carduri care ba funcționează, ba nu funcționează, prin pacienți care sunt tratați uneori ca niște paria;
4. Sistemul administrativ este unul în a cărui informatizare s-a investit masiv, dar care în continuare te plimbă între ghișee și instituții, cerând hârtii peste hârtii, punând bețe în roate și refuzând să accepte că este în slujba cetățeanului, nu stăpânul acestuia. De cele mai multe ori, ca să rezolvi o problemă cu administrația, trebuie să vezi dacă nu cunoști pe cineva acolo. Altfel, sunt șanse extrem de mari să pierzi o grămadă de timp și bani pentru rezolvarea celor mai banale probleme, iar dacă ceva nu merge bine, funcționarii nu sunt niciodată de vină, ci tu. Doar tu;
5. Economia nu este stabilă, schimbând cod fiscal peste cod fiscal, astfel încât orice investitor este descurajat să înceapă o afacere într-un mediu în care nu știe dacă regulile cu care pornește la drum în afacerea sa vor mai fi valabile peste 6 luni. În plus, în loc să încurajeze inițiativele mici și mobilitatea forței de muncă (elemente care asigură flexibilitate și adaptabilitate unei economii), măsurile luate încarcă inutil ambele aspecte, taxând excesiv și limitând drastic flexibilitatea. La asta se adaugă un control discreționar, care protejează unii afaceriști (în general pe criterii politice) și-i șicanează continuu pe alții (în general mici întreprinzători);
6. Asistența socială se traduce, în proporție covârșitoare, în liste bifate și pomeni date cu sau fără rost, fără a fi condiționate de ceva, în loc să sprijine integrarea grupurilor vulnerabile;
7. Politicul se infiltrează până la nivelul directorilor de școli, spitale și alte instituții care ar trebui să fie apolitice;
8. Parlamentarii sus-menționați au adunat averi considerabile fiind angajați la stat sau având contracte cu statul.
Precum se vede, analiza e extrem de simplă: timp de trei decenii s-au împrumutat bani, în elementele cheie ale dezvoltării României ei nu se văd, în schimb parlamentarii care au condus și conduc țara, precum și apropiații lor, s-au îmbogățit.
Dacă mai adaug la asta comparația unui limbaj și comportament jenant al acestor parlamentari, dublat de erori crase de cunoaștere a propriilor atribuții (denotate în discursuri citite agramat de pe foi și experimente ratate), aroganță și minciuni spuse cu tupeu – pe de o parte – cu o conduită gen „tace și face” specifică DNA-ului și un discurs coerent, inteligent al conducătoarei acestuia, concluzia mea e clară:
Dintre cele două tabere, eu țin cu cea în care se află Kövesi. Bună, rea, în situația de față ea face ce trebuie. Evident, DNA-ul trebuie verificat pentru a nu comite abuzuri. Dar, în raport cu infractorii care încearcă acum să-l discrediteze, DNA-ul e „ăla bun”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *