Jurnal de bord 33

În ultimii patru ani, am revenit asupra textelor publicate de mine în primele două volume de povestiri, cu peste un deceniu în urmă. O parte dintre ele au fost revizuite și adunat în cartea Povestiri fantastice, nominalizată anul acesta la premiul Vladimir Colin. Altele, tot revizuite, au apărut în diverse publicații. Au fost și texte modificate atât de drastic la rescriere, încât au devenit, practic, povestiri noi brodate pe scheletul celor vechi. Din acest motiv, respectivelor texte le-am modificat titlul. Mai există povestiri care au devenit parte a unor texte mai ample. Și, desigur, unele (tot mai puține) așteaptă să mă aplec asupra lor, pentru a le da un nou suflu.

Povestirea Zori intră în a doua categorie. Este unul dintre puținele mele texte fantasy și deschidea volumul de debut, Trilogie. Îl  puteți citi aici în versiunea revizuită, publicată în numărul dublu 74-75 al revistei Helion Online.

În același număr al respectivei publicații i-am acordat un interviu lui Daniel Timariu și am prezentat două cărți care cred că i-ar fi utile oricărui aspirant la o carieră scriitoricească: Autor de unul singur de Dănuț Ungureanu și Social media sunt dinamită! de Laurence O’Bryan. Tot despre o carte vorbesc și în ediția din august a proiectului BookReport, mai precis despre volumul care încheie seria Stelian Munteanu a lui Bogdan Hrib, Patimile doamnei ministru.

 

Weekendul care vine, 1-3 septembrie, voi fi prezent la Râmnicu Vâlcea, la convenția națională de science fiction RomCon. Printre nominalizările acestei ediții se numără Ultimul flux la secțiunea roman, Doar atât: scriu la secțiunea povestire și volumul colectiv Exit. Povestiri de dincolo, la care am contribuit și eu.

Apărarea sicliană a avut parte de o nouă recenzie, de data aceasta din partea Anamariei Ionescu.

Puse una peste alta, Apărarea siciliană este un whodunnit clasic, captivant și plăcut la citire. Și sper să nu îl dezamăgesc pe autor, a cărui mare pasiune este literatura SF, dar mă tem că se îndreaptă cu pași mari către un loc fruntaș în topul scriitorilor români de crime.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *