„Pe vecie şi încă o zi” de Monica Mihai

editura eVertical

2017

162 pag.

ISBN 978-606-93027-1-2

Nu-mi mai amintesc cum am cunoscut-o pe Monica Mihai. Ştiu doar că, în urmă cu doi ani, am purtat un dialog în care mă întreba dacă aş putea arunca o privire peste un manuscris. Am făcut-o. Am găsit o poveste de dragoste interesantă, dar plină de clişee – majoritatea amintindu-mi de serialele de pe Disney Channel şi alte posturi similare pe care, probabil, tânăra liceană le urmărea la vremea aceea. Textul suferea şi din lipsa experienţei, rezultând o acţiune încâlcită pe alocuri, stagnând în altele, ori prezentând reacţii neverosimile din partea unor personaje.

Cu alte cuvinte, un manuscris per ansamblu nepublicabil, dar cu anumite elemente promiţătoare. Nimic nelalocul lui ţinând cont de vârsta autoarei, de faptul că se afla la începuturile scrisului. Într-un asemenea context e puţin probabil să produci o capodoperă. Contează, cred eu, semnele – cele de la care se poate clădi ulterior, cu multă muncă, un stil şi o voce menite să atragă cititorul.

Când Monica Mihai a publicat Pe vecie şi încă o zi, am fost curios să văd ce modificări adusese textului în cei doi ani care trecuseră. Îmi aminteam în mare acţiunea, precum şi o parte dintre plusuri şi minusuri. Ce mă interesa, însă, era dacă puteam citi textul ca pe o carte luată de oriunde altundeva, sau aveam să consider, din nou, că autoarea trebuia să mai lase lucrurile să se coacă.

Romanul începe cu ultimele zile de liceu ale unui grup de adolescenţi. Există vedeta – Renee – care face pereche cu cel mai bun sportiv, există colegul bun la învăţătură, îndrăgostit de ea şi ignorat – Jace – există prietenul tocilar al acestuia şi, în fine, există fata cuminte, bună la învăţătură, şicanată continuu de vedetă – Brooklyn.

După ce autoarea ne introduce în acest cadru, acţiunea se mută peste un deceniu, când foştii elevi sunt pe cale să se reunească pentru întâlnirea de zece ani. Fiecare şi-a urmat drumul, iar iubirile şi deziluziile adolescenţei par să fi rămas în urmă. Totuşi, după ce viaţa i-a purtat pe fiecare prin greutăţi şi reuşite, întâlnirea dezgroapă sentimente uitate şi-i pune în faţa unor situaţii la care nu se aşteptau.

Povestea apelează la clişeele genului romance, dar o face oferind o lectură agreabilă, cu cap şi coadă – adică exact ce-şi doreşte cititorul acestui gen. Am apreciat faptul că, spre deosebire de versiunea din manuscris, autoarea a renunţat la unele fire narative secundare neinspirate, concentrându-se pe ceea ce era important. Într-adevăr, s-a pierdut un pic din suspans în felul acesta, dar textul a căpătat coerenţă şi credibilitate. Mai mult, a reuşit să dozeze tensiunea pe întreg parcursul cărţii, eliminând pasajele în care acţiunea lâncezea şi pe cele cu tensiunea creată artificial, pe baza unor coincidenţe trase de păr.

Ce atrage atenţia la această autoare este meticulozitatea pentru detalii – fie că este vorba despre pasiuni şi tabieturi, ori despre elemente de decor. Fiind un cititor fascinat în primul rând de abilitatea scriitorului de a-mi oferi o poveste cu detalii – în dauna acţiunii propriu-zise – am apreciat acest lucru încă de la prima lectură şi l-am regăsit cu plăcere în cea de-a doua. Mai mult, dacă în manuscris acest detaliu conferea o oarecare substanţă doar unora dintre personajele feminine – în timp ce bărbaţii erau simple caricaturi fără conţinut – în volum devine unul dintre punctele forte.

Poveştile lui Brooklyn şi Jace sunt solide şi coerente. Femeia a ales o viaţă discretă, marcată de complexele cultivate în copilărie şi adolescenţă, concetrându-se asupra pasiunii de a scrie. Bărbatul, pe de altă parte, a trecut peste decepţia iubirii neîmpărtăşite cu Renee şi a reuşit în afaceri, trecând şi printr-un mariaj ratat. Personajele secundare au şi ele consistenţă, au poveşti de viaţă, nefiind simple elemente de decor, ci aducându-şi contribuţia la realizarea unui cadru realist, cu problemele specifice familiilor, cu prieteni vechi şi noi, cu cunoştinţe întâmplătoare.

Un alt punct forte îl reprezintă finalul. Nu voi da detalii, pentru că nu doresc să fac un spoiler, ci mă voi limita să spun că ridică nivelul cărţii şi că m-a impresionat.

Cu siguranţă că sunt subiectiv în analizarea romanului Pe vecie şi încă o zi, deoarece nu-l analizez de sine stătător, ci în comparaţie cu manuscrisul citit în urmă cu doi ani. Când vorbim despre adolescenţă, maturizarea se poate face cu mare rapiditate de la un an la altul. Iar Monica Mihai a profitat de asta, curăţând textul de părţile prea copilăroase, echilibrându-l, dar păstrând un aer de prospeţime specific adolescentin. Mai mult, a ştiut să-şi şlefuiască atuurile – personajele şi detaliile – un lucru extrem de promiţător în perspectiva următoarelor scrieri.

Totuşi, aş fi incorect limitând aprecierea cărţii doar la comparaţie. Deoarece Pe vecie şi încă o zi este un roman pe care cred că iubitorii romanelor de dragoste îl vor găsi potrivit aşteptărilor. Da, romanul conţine stângăcii, dar acest lucru este firesc în cazul unui debut. Şi, în cazul de faţă, ele nu ating punctul critic dincolo de care lectura să devină dificilă. Dimpotrivă. Cred că ele se vor estompa cu timpul, pe măsură ce Monica Mihai va căpăta tot mai multă experienţă în ale scrisului. După părerea mea, prima probă a trecut-o cu bine.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *