Un străin în Regatul Assert

6 octombrie 2018

Editura Tritonic

334 pag.

ISBN 978-606-749-355-9

Introducere

După terminarea romanului Omul-fluture, Teodora Matei și cu mine am discutat despre posibilitatea de a scrie o nouă carte. Soția mea, Sorina, îmi oferise o idee – niște fete care se trezesc, peste noapte, cu puteri supranaturale, devenind ursitoare. Chiar creionasem câteva pasaje și mă gândeam să fie un roman fantasy cu tentă horror. Am întrebat-o pe Teo dacă n-ar vrea să lucrăm împreună la proiect, mai ales că prima noastră colaborare, Lună albă, lună stacojie, aparținuse aceluiași gen. A fost de acord și am început să dezbatem subiectul, căutând cea mai bună abordare.

Nu mai știu exact care dintre noi a venit cu ideea să combinăm fantasy-ul cu steampunk-ul, dar am îmbrățișat-o amândoi imediat. Odată stabilit cadrul, am ales destul de repede care urma să fie subiectul: un basm transpus în cheie steampunk. Cu ursitoare, un prinț care crește într-o lună cât alți copii într-un an, o replică a Angliei victoriene și un balaur atipic. Treptat, pe măsură ce am început să lucrăm, tonul întunecat pe care-l aveam în vedere când am început să discutăm despre roman a dispărut cu totul, lăsând locul unei atmosfere mai realiste, chiar cu accente amuzante pe alocuri. Pas cu pas, tot mai multe teme prezente în romanele secolului al XIX-lea au ajuns să fie înglobate în lucrarea noastră, în ceea ce a devenit o joacă de care ne-am bucurat enorm.

Am terminat romanul în perioada în care a fost lansat Omul-fluture. Am propus manuscrisul unei edituri care, după începerea discuțiilor, a decis brusc să ne ignore și să nu ne mai dea niciun semnal, nici pozitiv, nici negativ. Am lăsat proiectul deoparte pentru o vreme, oferindu-l spre lectură unora dintre cunoscuții noștri, și ne-am concentrat pe continuarea romanului cyberpunk, ce părea să aibă succes.

Abia după încheierea trilogiei am revenit la ceea ce, pe atunci, se numea Un străin în Assert. Folosind observațiile primite de la cei ce lecturaseră manuscrisul original și experiența dobândită de noi între timp în ale scrisului (separat și împreună), am revizuit romanul și l-am propus spre publicare editurii Tritonic. Întâmplarea a făcut ca, în toamna anului 2018, să nu reușim să fim împreună la niciunul dintre festivalurile SF. Prim urmare, l-am prezentat separat – unul la Iași, celălalt la Brașov.

Intriga

Regatul Assert trece printr-o perioadă dificilă, deoarece Regele și Regina nu pot avea urmași. Din fericire, un străin venit de pe meleaguri îndepărtare la bordul unui zepelin pomenește despre un leac care ar putea rezolva problema. El aduce, însă, și o veste îngrijorătoare: Cnezatul Siov a construit o mașinărie mai grea decât aerul, numită Balauros, cu ajutorul căreia cucerește țară după țară.

Același străin devine protectorul a trei fete din popor, Greta, Anelis și Katarina, ce se treziseră peste noapte cu puterea de a ursi, influențând destinul nou-născuților. Aduse la palat, fetele ajută la nașterea prințului, devenind prietenele și confidentele lui. În timp ce acesta crește mult mai repede decât un copil obișnuit, conducerea Regatului pune la punct o armată care folosește cele mai noi descoperiri științifice, cu scopul de a o trimite peste ocean să se lupte cu cea a Siovului, oprind astfel campania de cucerire a acestuia.

Primire

Volumul a fost bestseller Tritonic în anul 2018 în colecția SciFi.

„La fel ca The Night Circus de Erin Morgenstern, Un străin în Regatul Assert este un roman scris cu meșteșug, dar care transmite emoții sabotate de personaje și întâmplări anoste.” (Assassin CG)

„Recomand Un străin în Regatul Assert celor pasionați de experiementele literare, celor care vor să încerce să descopere un basm reinterpretat și celor care nu se atașează prea tare de personaje, ci citesc mai mult pentru idei.” (Jurnalul unei cititoare)

„Concluzie: dezamăgire mare.” (Iulia Albota)

„Nu-mi pot închipui ceva mai frumos într-o poveste spusă seara, la gura sobei.” (Nantan Lupan)

„Acești doi autori au reușit ceea ce foarte puțină lume scriitoricească își propune, dar foarte puțini reușesc, și anume să scrie un basm de sorginte nouă.” (Cristian China-Birta)

„Romanul Teodorei Matei și al lui Lucian Dragoș Bogdan abundă în scene antrenante, fantastice, emoționante, misterioase, magice, tot ce trebuie pentru a garanta o aventură pe cinste.” (Idei la întâmplare)

„Acțiunea curge firesc, personajele sunt plăcute, dialogurile savuroase.” (Goodreads)

„Are un subiect atrăgător, e scrisă excelent și lectura ei o să vă dea o stare de bine.” (Cristina Mitrea, 4arte.ro)

 

Comentariile sunt închise.