„Seniori și Doamne” de Terry Pratchett
E greu să rămân subiectiv când vine vorba despre Lumea Disc a lui Terry Pratchett. În mod cert, ceea ce va urma în acest articol va reprezenta un elogiu, o încântare de băiat care a avut ocazia să evadeze într-o lume de basm. Nu mai știu dacă am spus și cu altă ocazie sau nu, dar prima mea întâlnire cu seria a avut loc de un Crăciun. Cândva, demult…
Am primit cadou primele trei cărți ale seriei. Îmi păreau ciudate, în special datorită coperților realizate de Josh Kirby. Am început să le citesc. Prima carte m-a băgat în ceață. Nu-mi dădeam seama dacă-mi plăcea sau nu. Unele chestiuni mă amuzau, altele mi se păreau cam… aiurea. Am trecut la volumul al doilea, parcurs în aceeași notă. Aveam momente în care-mi ziceam „Nu, nu e genul meu”, dar ceva din stilul autorului mă făcea să mai dau o pagină, apoi încă una. Am ajuns și la al treilea volum. De data aceasta, am gustat mult mai mult scriitura. Suficient ca, atunci când a apărut în traducere a patra carte, s-o cumpăr.
(continuarea articolului poate fi citită în nr. 47 din Revista de suspans)