„Luna nouă” de Ian McDonald

„Luna nouă” de Ian McDonald

 

Pe Ian McDonald l-am ținut minte de când i-am citit cele două cărți traduse în colecția Cyborg a editurii Pygmalion: Inimi, mâini, glasuri și Necroville. Raportându-mă la gusturile mele literare, nu mi-a plăcut niciuna dintre ele. Dar ambele aveau un „ceva” ce m-a incitat, a scormonit undeva în străfundurile ființei mele și nu le-a permis să rămână niște simple cărți pe care le-am parcurs, cândva. Poate că, într-o conjunctură favorabilă, ar fi ajuns să aibă asupra mea același efect ca scrierile lui Brussolo – un scriitor atipic pentru preferințele mele.

Prin urmare, când am aflat că Nemira a tradus primul volum al seriei Luna, am stat pe gânduri. Bănuiam că incompatibilitățile dintre stilul autorului și gusturile mele era posibil să fi rămas la fel. Pe de altă parte, mai trecuseră niște ani peste mine, ca și peste autor, așa încât… cine știe? În plus, exista acel „ceva” pe care simțeam nevoia să-l caut în noua creație a autorului britanic.

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 48 din Revista de suspans)