Zbor printre lumi fantastice, decembrie 2021

Acest articol cuprinde câteva informații aflate de mine despre ce s-a întâmplat prin SFFH-ul din România în luna decembrie. Dacă ați aflat și despre altele (sau am greșit ceva) și vreți să mi le spuneți, vă sunt recunoscător. Cu condiția să nu fie spuse cu aere de superioritate (din categoria…

Citește în continuare

Jurnal de bord: Ce-am publicat în 2021

  A trecut și anul 2021, unul în care, în continuare, evenimentele literare au avut de suferit de pe urma pandemiei.  Am fost doar la două acțiuni care, pe vremuri, se derulau sub sintagma Valul Tritonic – una la Brașov și una la Cluj-Napoca. Plus câteva online. Legat de online,…

Citește în continuare

Ce m-apuc să cetesc în undrea lui 2021

Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă?): Philip K. DICK – Timpul dezarticulat 1959 Precum am zis, m-am apucat să recitesc cărțile lui PKD. Performanță deosebită în ceea ce mă privește, dar, na, am zis că nenea merită. Le-am luat…

Citește în continuare

Ce-am citit în brumarul lui 2021

Iaca ce-am citit în ultima vreme. Și cum mi s-a părut – în conformitate cu așteptările, gusturile, interesele mele și după modul cum caracterizez/clasific eu lucrurile. 😉  Philip K. DICK – Loterie Solară anul apariției: 1955 cum mi s-a părut: ok traducere: Anca RĂZUȘ – cum mi s-a părut: decentă spre…

Citește în continuare

Zbor printre lumi fantastice, noiembrie 2021

Acest articol cuprinde câteva informații aflate de mine despre ce s-a întâmplat prin SFFH-ul din România în luna noiembrie. Dacă ați aflat și despre altele (sau am greșit ceva) și vreți să mi le spuneți, vă sunt recunoscător. Cu condiția să nu fie spuse cu aere de superioritate (din categoria…

Citește în continuare