La ce lucrez #1: Un roman din Universul Frontierei

Așa cum am mai spus deja, lucrez la un nou roman din Universul Frontierei. Va fi primul dintr-o mini-serie ce va cuprinde, cel mai probabil, trei volume. Spre deosebire de celelalte cărți din univers, care se pot citi fiecare, independent, cele din mini-serie vor fi legate unele de altele. Dacă…

Citește în continuare

Mistere sângeroase la Fleury-sur-Orne

Dacă n-ați auzit până acum de Fleury-sur-Orne, stați liniștiți. Nici eu. Adică n-am auzit până am primit invitația de a participa la Festivalul lor polițist, Bloody Fleury. Abia atunci m-am uitat pe hartă și am văzut că era hăt, departe, în Normandia. Cică găsiseră o femeie la Lyon, într-un portbagaj…

Citește în continuare

La ce voi lucra în 2020

Îmi place foarte mult să mă întorc Acasă. Acolo, unul dintre locurile unde mă simt foarte bine este Universul Frontierei. A fost alături de mine încă de când aveam 6 ani. Practic, am crescut împreună. Pe la 14 ani, am început o trilogie în bandă desenată: Planeta de cristal – Confruntarea…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – romanțuri și alte cele

În primăvara anului 2019, revista Discobolul îmi publica povestirea O mașină care să dureze o veșnicie, relatarea experienței unui jurnalist în Siria cea distrusă de război. Împreună cu Teodora Matei, am coordonat un nou volum de povestiri de dragoste, pe care l-am numit de data asta Castele de nisip, în cadrul căruia…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – policier

O inițiativă care a avut succes la Bookfest Timișoara a fost, anul acesta, proiectul Noir de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu. Apărut la editura Tritonic, volumul include și o povestire scrisă de mine: Povestea Generalului. Pentru cititorii seriei Vagabond trimiterea este clară – și, într-adevăr, textul relatează evenimentele care l-au…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – SF&F

Primul volum publicat anul acesta a fost în colaborare cu Teodora Matei. A făcut parte din colecția 3.x a editurii Tritonic – una care includea povestiri scrise de trei autori. Ei bine, noi ne-am gândit că suntem… trei – fiecare separat, plus al treilea împreună. Așa a luat naștere 3.6. Afacerile sunt…

Citește în continuare

Auguste

În luna august, Science fiction, Fantasy & Horror Club Alba se va ține pe data de 26, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”. De data aceasta vom discuta despre lumile fantasy, iar ca punct de plecare vom avea seriile Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien și Cântec de gheață și foc de George…

Citește în continuare