Filme de final/început de an

Nu sunt un client al filmelor. N-am răbdare să mă uit la ele, iar cazurile în care reușesc să-mi doresc să urmăresc unul până la capăt sau să nu adorm sunt rare. De cele mai multe ori, ocaziile când aleg să mă uit la un film sunt sociale – sunt…

Citește în continuare

La ce voi lucra în 2020

Îmi place foarte mult să mă întorc Acasă. Acolo, unul dintre locurile unde mă simt foarte bine este Universul Frontierei. A fost alături de mine încă de când aveam 6 ani. Practic, am crescut împreună. Pe la 14 ani, am început o trilogie în bandă desenată: Planeta de cristal – Confruntarea…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – romanțuri și alte cele

În primăvara anului 2019, revista Discobolul îmi publica povestirea O mașină care să dureze o veșnicie, relatarea experienței unui jurnalist în Siria cea distrusă de război. Împreună cu Teodora Matei, am coordonat un nou volum de povestiri de dragoste, pe care l-am numit de data asta Castele de nisip, în cadrul căruia…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – policier

O inițiativă care a avut succes la Bookfest Timișoara a fost, anul acesta, proiectul Noir de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu. Apărut la editura Tritonic, volumul include și o povestire scrisă de mine: Povestea Generalului. Pentru cititorii seriei Vagabond trimiterea este clară – și, într-adevăr, textul relatează evenimentele care l-au…

Citește în continuare

Retrospectiva anului 2019 – SF&F

Primul volum publicat anul acesta a fost în colaborare cu Teodora Matei. A făcut parte din colecția 3.x a editurii Tritonic – una care includea povestiri scrise de trei autori. Ei bine, noi ne-am gândit că suntem… trei – fiecare separat, plus al treilea împreună. Așa a luat naștere 3.6. Afacerile sunt…

Citește în continuare

Star Wars Episode IX: The Rise of Skywalker

  Atenție! În acest articol voi vorbi în detaliu despre cel mai nou episod din saga Star Wars. Dacă nu l-ați văzut și nu vreți să vă stric surpriza, nu citiți mai departe. 🙂 Am fost unul dintre cei care a apreciat The Last Jedi, considerând că a adus gura de…

Citește în continuare