Mistere sângeroase la Fleury-sur-Orne

Dacă n-ați auzit până acum de Fleury-sur-Orne, stați liniștiți. Nici eu. Adică n-am auzit până am primit invitația e a participa la Festivalul lor polițist, Bloody Fleury. Abia atunci m-am uitat pe hartă și am văzut că era hăt, departe, în Normandia. Cică găsiseră o femeie la Lyon, într-un portbagaj…

Citește în continuare

De la o Frontieră la alta

Primele rânduri ale romanului Frontiera le-am aşternut pe hârtie pe 29 ianuarie 1991. Pe vremea aceea, numele său era Planeta morţii şi se dorea a fi un episod dintr-o saga spaţială căreia îi mai aparţineau o serie de benzi desenate realizate de mine din 1983 până atunci. Referiri la evenimente…

Citește în continuare

Frontiera

(fragment de roman) Barurile erau foarte populate la ora aceea. Negustorii care-şi încheiaseră afacerile aşteptau momentul când cargoul-caravană avea să ajungă în următorul nod principal. Modul de organizare al transporturilor dusese la apariţia unui nou sistem de afaceri, creând o categorie aparte de comercianţi. Aceştia deveniseră locuitori permanenţi ai cargourilor-caravană…

Citește în continuare

Aferim!

Atenție! În acest articol voi vorbi în detaliu despre filmul Aferim! Dacă nu l-ați văzut și nu vreți să vă stric surpriza, nu citiți mai departe. 🙂 Unele dintre filmele românești din perioada comunistă le revăd cu drag și acum. Da, dau uneori ochii peste cap la anumite faze puerile, ori…

Citește în continuare

Experiențele literare ale anului 2019

După cum mă anunță Goodreads, în 2019 am citit doar 22 de cărți. Puțin, față de cât mi-aș fi dorit, dar am avut, în a doua parte a anului, o perioadă în care n-am mai reușit să gestionez tot ce făceam, am fost dat peste cap de câte aveam de…

Citește în continuare

Filme de final/început de an

Nu sunt un client al filmelor. N-am răbdare să mă uit la ele, iar cazurile în care reușesc să-mi doresc să urmăresc unul până la capăt sau să nu adorm sunt rare. De cele mai multe ori, ocaziile când aleg să mă uit la un film sunt sociale – sunt…

Citește în continuare

La ce voi lucra în 2020

Îmi place foarte mult să mă întorc Acasă. Acolo, unul dintre locurile unde mă simt foarte bine este Universul Frontierei. A fost alături de mine încă de când aveam 6 ani. Practic, am crescut împreună. Pe la 14 ani, am început o trilogie în bandă desenată: Planeta de cristal – Confruntarea…

Citește în continuare