Ce m-apuc să cetesc în gustarul lui 2022

Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă? 🙂

HERGÉ – Tintin au Congo

1931

În continuare, Tintin nu mă prinde. Dar, dacă tot l-am (re)luat la mână, hai să merg mai departe. Poate-poate, la un moment dat, se va produce declicul mult-așteptat și voi găsi cheia pentru a savura aceste albume.

René GOSCINNY & Albert UDERZO – Le Bouclier arverne

1968

Nu mi-l mai amintesc. Deloc-deloc. Dar vine după un album excepțional (Astérix légionnaire), așa că am așteptări mari.

Philip K. DICK – Labirintul morții

1970

Dintre cărțile lui PKD traduse în limba română este singura pe care nu am citit-o până acum. Așadar, printre atâtea recitiri, va fi interesant să văd cum mi se pare un roman la prima lectură.

Jean M. AUEL – The Mammoth Hunters

1985

Al doilea volum al seriei Earth’s Children nu m-a mai impresionat așa cum a făcut-o primul. Și asta din cauză că a devenit, pe alocuri, un manual de Kama Sutra și că are chestia aia cu care eu nu rezonez – întâlnirea cu El-ul blond, înalt, frumos, musculos, inteligent, galant, înțelegător al naturii feminine. Dar, lăsând la o parte aceste două aspecte, seria îmi oferă o foarte frumoasă și fascinantă incursiune în trecutul istoriei omenirii. Așadar, sunt curios să văd ce se întâmplă odată cu întâlnirea vânătorilor de mamuți.

Robert JORDAN – Ochiul lumii

1990

Am un foarte bun prieten cu care împărtășesc multe gusturi comune în materie de literatură. Lui îi place foarte mult seria Roata timpului și, la recomandarea lui, am citit primul ei volum, cu mult timp în urmă. Îmi amintesc că nu mi-a displăcut, dar nici nu m-a impresionat într-atât încât să doresc să continui seria. Cu siguranță că, pe atunci, încă eram sub influența Stăpânului inelelor, care pentru mine e undeva într-un palat sacru al literaturii fantasy. Cum i-a venit acum rândul pentru un club de lectură la care particip, am zis să încerc s-o recitesc, să văd cum mi se pare la a doua lectură (și la destui ani de la prima încercare). Sper doar să nu pățesc ca de obicei – adică pe măsură ce citesc să-mi amintesc ce se întâmplă mai departe. Că asta ia mult din farmecul lecturii (în cazul meu) și este unul dintre principalele motive pentru care foarte rar recitesc cărți.

Marian TRUȚĂ – Omul care s-a jucat cu lumea

2018

Îmi place cum scrie Marian Truță, îmi place câte lucruri știe și cum le povestește. Cartea am cumpărat-o de când a apărut prima ediție, dar, nu știu de ce, n-am citit-o încă. Așa că, dacă tot a fost reeditată acum și am în vizor câteva cărți noi ale autorului, am zis că e vremea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.