Iaca ce voiu a ceti în perioada care urmează (cât mi-o lua, că-s ardelean, așa că_ce atâta grabă? 🙂
Philip K. DICK – Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch
1965
Îmi amintesc că mi-a plăcut mult la vremea când am citit-o. Am considerat-o printre cele mai bune opere ale lui PKD. Să vedem cum o găsesc acum.
René GOSCINNY & Albert UDERZO – Astérix chez les Bretons
1966
De aici încolo, nu mai sunt versiuni românești – sau nu știu eu să mai fie. Bine, când am dat eu pentru prima dată de ele, în anii studenției, la Biblioteca Franceză, nu-mi imaginam că unele dintre albume vor apărea vreodată în română. Așadar, după aproape trei decenii, să (re)vedem ce au făcut galii în Britania.
Jean M. AUEL – The Valley of the Horses
1982
Primul volum al seriei a reprezentat, pentru mine, una dintre cele mai plăcute surprize în materie de lecturi în ultima vreme. Așa că a fost musai să caut volumul al doilea și să văd dacă mă va vrăji așa cum a făcut-o cel dintâi. Știu, probabil că n-o va face la același nivel (orizont de așteptare, chestii deja familiare, faptul că rămâi cu impresia că prima carte a fost mai bună decât era etc.), dar sper să fie pe-acolo, să zic „mai vreau”.
Andy WEIR – Artemis
2017
Am tot vrut să văd cum scrie Andy Weir, pentru că am auzit lucruri bune de la cititori în ale căror gusturi am încredere. N-a fost să fie Marțianul, încep cu Artemis. De la care nu știu ce să aștept (la cealaltă mai știam, că auzisem mai multe atât despre carte, cât și despre film – pe care, evident, nu l-am văzut).
Cristian VICOL – Anotimpul țânțarilor
2021
Mi-au plăcut unele povestiri din volumul Sfâșitul inocenței. Și-mi place mult omul Cristian Vicol, câștigându-și respectul meu în numeroase situații (chiar dacă ne mai împungem uneori 🙂 ). El scrie un amestec între mainstream și fantastic, de multe ori lăsând povestea fără orice explicație, mulțumindu-se – cum zic eu – cu mize mici. Iar eu nu sunt fan al chestiilor de mai sus. Însă tot vreau să-l citesc. Fiindcă așa înțeleg eu lucrurile astea – să ne citim unii pe alții, să ne susținem, să nu fie totul doar „eu, eu, eu”. Suntem atât de buni pe cât e generația din care facem parte. 😉