Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo (8)

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Philip K. Dick

Obsesii. Bifat. Teorii conspiraționiste. Bifat. Pierderea simțului realității. Bifat. Absurd. Bifat. Finaluri adesea ratate. Bifat. O serie de semne ce indică un profil de autor nepotrivit gusturilor mele. Și totuși, PKD e sus, foarte sus în topul meu. De ce? Nu pot explica. Într-un fel, aș putea spune că, dacă am citit una dintre cărțile lui, le-am citit aproape pe toate. Aceeași tipologie a personajelor. Un tipar similar al desfășurării acțiunii. Dar…

Dar mereu e un „altceva”. O altă idee. Nu știu unde voi sfârși. Și, când voi sfârși, nu-mi va fi clar unde am început. Iar între cele două puncte cartea mă va purta în curgerea ei din care sunt incapabil să evadez. Obsesii și realități ce alunecă dintr-una în alta, disperare – dar, paradoxal, în tot acest amestec eu percep o simplitate, un idealism și o luminozitate care mă liniștește. Dacă ar fi să compar, aș spune că, pentru mine, PKD e Pink Floyd-ul literaturii.

Poate tocmai de aceea am decis să mă aventurez cu PKD pe un tărâm ce-mi e străin. Vreau ca, în perioada următoare, să recitesc toate cărțile lui aflate în colecția mea. E un eveniment deosebit, pentru că eu recitesc foarte, foarte rar cărți. Și, dacă o fac, trebuie să treacă mulți, mulți ani între lecturi. Dune și The Lord of the Rings cred că sunt singurele cărți pe care le-am recitit în interval de maxim un an. Și cred că Povestea lui Harap Alb și Aventurile lui Habarnam sunt singurele texte care au beneficiar, din partea mea, de mai mult de două lecturi (când spun „citit” și „recitit” mă refer la lecturarea cărții în întregime, paragraf cu paragraf, nu la parcurgerea ei în diagonală).

Așadar, voi încerca să văd dacă am răbdare să recitesc cărțile lui PKD. După ce o fac, e posibil să revin asupra articolului de față și să modific cele spuse în funcție de noua experiență. Până la urmă, o parte bună dintre volumele de mai jos le-am citit acum un sfert de secol sau chiar mai bine.

Multe dintre cărțile și povestirile lui au fost ecranizate. Dintre cele pe care le-am văzut, cele mai reușite mi s-au părut Total Recall (cu Arnold Schwarzenegger, Sharon Stone și Michael Ironside) și Minority Report (cu Tom Cruise, Colin Farell și Max von Sydow). Nu, Blade Runner nu mi-a plăcut (îi apreciez inovația, atmosfera, unele scene, dar mi se pare de o incoerență înfiorătoare), în schimb mi-a plăcut Blade Runner 2049 – shoot me for that, I don’t give a rat’s ass.

  • Solar Lottery – deschizătoare de drumuri, conținând semințele diverselor teme care se vor regăsi în opera ulterioară. Un guvern mondial al cărui conducător este ales cu ajutorul unei loterii cu un mecanism complex, comploturi pentru îndepărtarea acestora, telepați, androizi, vehicule zburătoare, colonii în sistemul solar – recuzita clasică PKD.
  • Time Out of Joint – surprinzătoare! Un ins care trăiește într-o Americă de la finalul anilor ’50 și se trezește că, de la o zi la alta, realitatea începe să conțină contradicții tot mai mari. Tema preferată a lui PKD – încercarea de a afla care e realitatea adevărată, cine trăiește într-o iluzie și care e aceea.
  • The Man in the High Castle – putea fi o carte wow! Dar n-a fost. Ideea e tare: o istorie alternativă, în care Germania și Japonia au câștigat Al Doilea Război Mondial, iar SUA sunt împărțite între aceste puteri. Din păcate, cele câteva intrigi separate nu se adună laolaltă, nu duc la vreo concluzie. Pemtru mine, e un minus major al unei cărți lipsa deznodământului, ori faptul că o serie de lucruri sunt lăsate în aer / neexplicate (pe principiul să-și imagineze cititorul; sorry, dar am o imaginație foarte bogată; dacă am decis să te citesc vreau să văd ce ți-ai imaginat TU).
  • The Game-Players of Titan – minte dusă cu pluta! Puținii locuitori ai unui Pământ post-apocaliptic sunt conduși de o specie extraterestră, care-i pune să participe la jocuri unde-și joacă proprietățile, căsniciile și statutul. Un final relativ incert, dar măcar adunat cât de cât la un loc.
  • Clans of the Alphane Moon – alienată rău de tot! Un satelit pe care trăiesc oameni cu probleme psihice, împărțiți în caste în funcție de afecțiunile avute. Iar pământenii vor să recapete controlul asupra acelei lumi. Din nou un final relativ incert, dar cât de cât coerent.
  • Dr. Bloodmoney, or How We Got Along After the Bomb – una dintre cele mai delicios-de-stranii cărți post-apocaliptice citite de mine. Dintr-o eroare, Pământul a fost afectat de o explozie nucleară care a dus la ploi radioactive și mutații genetice. Un agent de vânzări călătorește prin SUA post-apocaliptică, o lume unde există un focomel dotat cu puteri psihokinetice, un fetus ce poate lua legătura cu morții, un cosmonaut sechestrat pe orbită unde a devenit DJ pentru oamenii rămași pe planetă și o serie de alte ciudățenii.
  • The Three Stigmata of Palmer Eldritch – un SF în care realitatea și non-realitatea se îmbină foarte mișto pe mai multe niveluri. Și unul dintre primele romane în care PKD explorează problematica religioasă. Acțiunea se petrece în secolul XXI, când omenirea a colonizat întregul sistem solar și a descoperit un haucinogen extraterestru.
  • Do Androids Dream of Electric Sheep? – fenomenală! În opinia mea, pe locul al doilea în topul celor mai bune cărți scrise de PKD. Acțiunea se petrece într-un San Francisco (cum altfel?) post-apocaliptic. Majoritatea animalelor au dispărut, iar vânătorii de recompense încearcă să elimine androizii care sunt mult prea asemănători oamenilor (fiind aproape imposibil de diferențiat). Mind-blowing!
  • Ubik – ge-ni-a-lă! Zborul pe Lună e ceva obișnuit, oamenii cu puteri psi sunt o normalitate și apar cei care pot împiedica exercitarea anumitor puteri psihice. Iar un detașament de oameni cu asemenea abilități e angajat într-o misiune care se dovedește o capcană. Plus o lume unde lucrurile încep să se degradeze prematur, să alunece pe fire istorice paralele… O carte monumentală cu un final wow!
  • Flow My Tears, the Policeman Said – interesantă. Un cântăreț este atacat, ajunge la spital, își pierde cunoștința și… se trezește într-un hotel de mâna a doua, într-o lume pe care o cunoaște, dar pentru care el n-a existat niciodată. Finalul mi s-a părut că nu se ridică la nivelul intrigii, dar măcar are un final.
  • A Scanner Darkly – când crezi că PKD nu poate deveni mai straniu decât este. Un consumator de droguri care, de fapt, se spionează pe el însuși, deoarece este un agent de poliție sub acoperire. Foarte vie relatarea vieții drogaților, inspirată din experiențele autorului.
  • The Divine Invasion – încâlcită. Aflat în stare de animație suspendată, un individ retrăiește ultimii ani ai vieții sale. Prea multe referințe religioase pentru gustul meu.
  • Minority Report – PKD distilat în esențe mici. Un volum de povestiri unde se regăsesc temele predilecte ale autorului. Excelent! Best of the best: Minority Report și We Can Remember It for You Wholesale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *