Șase! Nostalgii clujene

Se face că pe 18 septembrie m-am dus la Cluj, la FICT, să mă-ntâlnesc cu cititori, să schimb o vorbă, să dau un autograf. Spre bucuria mea, n-am pierdut mult timp între Alba Iulia și Aiud (pe porțiunea unde autostrada încă nu e gata și poți petrece-n trafic ore bune), dar am compensat în Turda. Orașul e un șantier de la un cap la altul, iar zonele prin care e deviat traficul n-au fost amenajate cine-știe-ce pentru asta, astfel încât pe acolo se merge în coloană, cu viteza melcului. Bine, toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă proiectanții autostrăzii ar fi prevăzut o ieșire de pe ea la Cluj-Napoca și la intrarea dinspre Turda, nu doar la capătul celălalt al orașului. Dar, na, cer prea mult.

Odată parcată mașina, plimbarea pe jos m-a dus înapoi în lumea nostalgiei. Căci drumul de acolo până la locul de desfășurare a festivalului era un traseu pe care-l străbăteam zilnic în vremea studenției. Și, chiar dacă s-au schimbat multe între timp, mintea era capabilă să simtă din nou „aerul” acelor vremuri, să readucă la suprafața spiritul tânăr de la douăzeci de ani. Aici, Biblioteca Universității – un loc unde am pășit o singură dată pentru a învăța și am fugit îngrozit de liniștea și nemișcarea ce domneau în sălile ei (eu învățam ascultând muzică, stând ba pe burtă, ba bălăngănindu-mă pe scaun, ba cu picioarele pe pereți). Colo, Casa de Cultură a Studenților, unde am pășit pentru prima oară într-un cenaclu SF. Mai jos, Napoca 15 – unde, pe vremuri, existase un restaurant la care nota de plată depășea cu mult cele scrie în meniu, de a trebuit să ne scormonim de ultimele rămășițe de bani de prin buzunare. Apoi Piața Unirii, cu statuia lui Matia Corvin. Pe vremuri, opream acolo la toate tarabele cu cărți. Acum, acolo se desfășura târgul de carte unde, pe taraba editurii Tritonic, se aflau și cărți scrise de mine.

Vremuri, amintiri, nostalgii…

Și asta n-a fost tot. Căci, după bloggeri ce deja scriseseră despre roman(ț)ul Șase, iar acum veniseră pentru un autograf, au urmat întâlniri cu prieteni dragi din vremea facultății. Continuate cu o ieșire împreună la masă într-un local de lângă complexul studențesc, pe care-l frecventam și-n vremurile acelea din mileniul trecut. New Croco, pentru cunoscători. Când am urcat panta pe care o străbăteam zilnic, când am văzut aleea ce ducea către cămine, am trăit stări extraordinare. Întâmplarea face ca, exact în acele momente, să primesc un telefon de la un prieten foarte drag și fost coleg de cameră. O fi simțit el ceva… 😉

Acolo, pe terasa acelui local, am fost din nou studenți pentru o vreme. În suflet, căci ne plângeam fiecare ba de spate, ba de burți, ba de vederea slăbită… De, ca boșorogii. 🙂 Dar atât de mult m-a încărcat momentul acelea, timpul petrecut alături de cei cu care, demult, ieșeam seara la bere, făceam clătite în cameră, mergeam prin excursii, organizam chefuri, ascultam muzică, jucam „Mimă” și bridge! Atunci, acolo, am întinerit cu câțiva ani.

Revenit la târg am aflat că, din păcate, ratasem alți foști colegi ce se perindaseră pe-acolo între timp. Îmi cer iertare de la ei, dar sper că ne vom reîntâlni cu alte ocazii. Am plecat acasă plin de nostalgie, de bucurie, de Cluj, de studenție. Și sunt recunoscător că unele lucruri mi-a fost dat să le trăiesc la vremea lor, că sunt unele persoane cu care am avut șansa extraordinară să petrec momente ce nu vor putea fi șterse niciodată (iar unele mi-aș dori să mai revină, dacă-i bine, dacă-i voie…). Căci timpul își vede de curgerea lui firească, iar noi (ne) modelăm din ceea ce suntem suficient de înțelepți sau nebuni ca să adunăm în sufletele noastre.

M-am întors spre casă la vremea înserării, ascultând Queen, Deep Purple și Rainbow, cu tinerețea-n suflet și-n priviri, un om abia ieșit din adolescență, captiv într-un trup ce are privilegiul de a păși pe acest pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *