Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Teodora Matei

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Teodora Matei

Unul dintre puținii autori care a reușit să mă câștige scriind proză fantastică (pentru mine, fantastic și fantasy sunt două chestiuni complet diferite). Are un stil foarte cald și o abilitate aparte de a amesteca genuri diferite într-un tot unitar – în majoritatea scrierilor ei este un strop de realism, un strop de fantastic, un strop de mister, un strop de dragoste. Știe să construiască foarte bine personaje, reușind – în câteva rânduri – să le creioneze trecutul, personalitatea, pasiunile. Uneori, pășește și în SF și o face bine. În materie de idei, textele ei sunt faine (nu wow!), iar atmosfera, stilul ce dă senzația de intim, de cald, creează cărți solide, echilibrate, lecturi extrem de plăcute.

  • Povești la castel – o trilogie foarte faină! Un baron care acceptă să fie condamnat pentru niște dispariții la care implicarea lui n-a putut fi demonstrată fără dubiu. De aici pornesc povești despre un trecut exact așa cum îl știm din istoriile la gura sobei: cu iubiri pasionale, dar tributare cutumelor, blesteme ce afectează generații, arome de epocă, taine ce ies la lumină… Genul de serie care te prinde în mrejele ei și la care firele se leagă în final.
  • Tot timpul din lume – superbă! Până acum, mi se pare cea mai bună carte a autoarei. Două povești de dragoste, cu bucuriile și deziluziile specifice, ce conduc spre finaluri tragice și un nou început, în acorduri muzicale. Extrem de reușit țesută intriga, personajele sunt foarte complex construite, iar atmosfera „de epocă” e foarte veridic redată.
  • Aripile tatălui – bună! Povestiri fantastice și science-fantasy scrise de autoare în diferite etape ale carierei ei, dar care reușesc să creeze un volum echilibrat. Din nou, personajele sunt construite complex, reușind să fie pilonii care țin în spate construcția formată din idei și intrigă. Best of the best: povestirea Aripile tatălui.
  • Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan – o serie bună! Anchete polițiste conduse de comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache, cu întâmplări sinistre, o undă de umor, un polițist „ușor infidel”, povești de viață frumos conturate.
  • Cel-ce-simte – reușită! Un volum cu povestiri polițiste (unele dintre ele cu elemente SF) din perioada de început a autoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *