Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Dan Simmons

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Dan Simmons

Un autor cu care am o relație love-hate. Când scrie SF, mi se pare că o face mai bine decât orice alt autor citit de mine. Când scrie altceva, mă plictisește de moarte. Omul reușește să combine recuzita SF cu povești excepțional scrise din punct de vedere literar, cu intrigă construită cu răbdare, cu mare atenție la detalii, personaje complexe, cu povești de viață solide. Iar ideile… pfoai! De fiecare dată m-au impresionat, mai ales că autorul a avut grijă să ofere un cadru solid, cu referințe extrem de complexe și bine aduse din condei la literatura „clasică” (sau, ca să fac mișto de mine că mă dau cult, e cu intertextualitate), într-un mod în care și un superficial ca mine nu doar că a digerat subiectul, ci chiar l-a savurat până în cel mai mic amănunt.

Se numără printre autorii preferați pentru că, atunci când scrie SF, o face divin.

  • Hyperion Cantos – fa-bu-los! O serie din care am citit doar jumătate (primele două volume) – celelalte n-au mai fost traduse în română, dar voi recupera cu versiunea englezească. Ce să spun? Canterbury Tales în versiune SF, cu influențe puternice din John Keats. Un grup de pelerini ale căror povești de viață îi împing către Criptele Timpului – într-o încercare de a soluționa un război galactic purtat între oameni și post-oameni. Pentru mine, e de același nivel cu Dune a lui Herbert, ba chiar o depășește din punct de vedere literar.
  • Illium/Olympos – nu-mi vine să cred ce am citit! Un viitor post-uman, cu un Marte pe care se readuce la viață războiul troian, într-un text care face referire din greu la operele lui Homer, Shakespeare, Proust și Nobokov. Pentru cei care susțin că SF-ul șchioapătă la capitolul literar, seria de față e dovada că se poate și altfel.
  • The Terror – am abandonat-o. Povestea pornește de la o întâmplare reală, mai precis expediția dispărută a lui John Franklin, de la jumătatea secolului al XIX-lea, plecată să găsească Pasajul de Nord-Vest. Cu un monstru, pentru a condimenta o carte prea sumbră pentru gustul meu.
  • Drood – am abandonat-o mai repede decât pe precedenta. Este o relatare fictivă a ultimilor ani din viața lui Charles Dickens. Pentru mine, o chestie plicticoasă până la cer și înapoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *