Post-romanțuri

Amu, că am stat de șase… ăăă… că am ieșit pe piață cu ultimul meu romanț, Șase (pe care, apropo, îl puteți cumpăra de aici), m-am aplecat asupra unor proiecte ce stăteau și așteptau nu prea cuminți să le bag în seamă. Iaca, așadar

La ce lucrez în perioada asta

Acum vreo lună, două, am primit invitația de a participa la un proiect de texte pentru copii. Mai participasem la unul cu ceva timp în urmă, așa că m-a tentat să recidivez. Atâta doar că ideea cu care m-am jucat s-a tot dezvoltat și s-ar putea să devină nuvelă, ori chiar roman. Deocamdată, conștiincios, am scris primul capitol. pe care l-am predat pe post de povestire pentru antologia menționată anterior. Despre ce e vorba? Despre o fetiță, Mili, care se împrietenește cu Întunericul.

Cum am auzit de un proiect fantasy și aveam o idee de povestire, iaca m-am pus pe treabă. Sper s–apuc s-o predau la timp. Nu vă zic despre ce-i vorba, ci doar că se cheamă Când mă voi întoarce. 😉

Cartea haosului III mai are un pic de așteptat, dar, pentru fanii seriei am o veste bună: lucrez la o povestire. Una în care se ridică un pic vălul de pe haosul ăla creat de fata și cartea ei. Da-da, o să aveți ocazia să aflați câte ceva despre Ema.

Și pentru fanii Universului Frontierei am o veste bună: știți că am zis că lucrez la un nou roman din serie. Vreau doar să vă asigur că nu m-am oprit din scris, ci treaba merge mai departe (hm, vorbesc precum președintele care urmărește cu atenție și îngrijorare…)

Dacă tot sunt la serii, să le zic vreo două și fanilor Vagabond. Al cincilea (și ultimul) volum e în lucru. Titlul provizoriu e Ultimul drum. De ce? Lasă că vă mai zic eu. 🙂

Cineva mi-a menționat un proiect de povestiri hard-SF. Nu mai știu exact despre ce e vorba, dar eu percutez imediat când aud despre hard-SF, așa că m-am pus pe scris. Reflex, ce să fac…

Și mai lucrez la o nouă povestire din seria aia cu Povestea lui… Adică fantastică. Îi zice Povestea omului poveste. Și mi-era dor să mai lucrez la proiectul ăla început, acum mulți ani, cu Povestea lui Xieng Baohui.

Ca să rămân la serii, dacă v-a fost pe plac combinația de fantasy și crime din Străinul palid din Mirabilis și Prințul din Çeretkipi, să știți că am început lucrul la o a treia povestire cu Nadír. De data asta, o ajungă să „ancheteze” niște chestii stranii petrecute pe un câmp de luptă.

Ei, am făcut ca ăla care vinde blana ursului din pădure. Bine, la ce am scris mai sus, am vândut cam tot ce trăia prin pădure. 🙂 Vedeți voi când ies cu ele la tarabă ce-a ieșit din atâtea laude.

Ce urmează să mai public

Algoritmul Kindred – o povestire SF în care îl omagiez în felul meu pe Philip K. Dick cu al lui Raport minoritar. Va apărea în numărul 17 din revista CSF.

Unde mă puteți întâlni

Dacă toate astrele se aliniază și nu ne bate pandemia la fund, luna asta s-ar putea să ne vedem:

  • la clubul SFFH din Alba Iulia (față în față sau pe Zoom, nu știu exact)
  • la o lansare în Alba Iulia a romanului Șase
  • la o lansare în Cluj Napoca a aceluiași roman

Vă țin la 220.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *