Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Peter F. Hamilton

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Peter F. Hamilton

Cum scrie omul ăsta hard -SF, n-am mai întâlnit să scrie nimeni. O intrigă macro, numai bună pentru o serie cu câteva mii de pagini, pe fundalul căreia se desfășoară diverse intrigi principale și secundare. Practic, cu toate bucățelele astea, autorul mă ajută să-mi fac o imagine de ansamblu despre întreg universul creat de el într-o serie. Bine, când spun „univers a la Hamilton”, e cam ca și cum aș vorbi despre stele în timp ce în fața ochilor se află toată Calea Lactee. SF-ul și imaginația lui sunt pfoai!, personajele chiar mi se pare că au povești de viață foarte fain realizate. Stilistic nu e neapărat un „magician al cuvintelor”, ca să zic așa. dar asta pălește în fața spectacolului fenomenal pe care mi-l oferă mie, cititorul.

  • The Night’s Dawn – trilogia asta m-a lăsat fără cuvinte! Adică omul se gândește că-n universul ăsta e loc și pentru „o lume de dincolo” și că sufletele morților se-ntorc să posede trupurile celor vii. Și nu, nu e fantastic, ori, horror. E SF de-ăla cu zboruri spațiale, tehnologii de-ți stă mintea-n loc și lumi atât de stranii, că mă-ntreb ce imaginație poate avea omul ăsta de-a născocit așa ceva.
  • Commonwealth – beton! Dacă nu mă înșel, a fost primul meu contact cu proza lui Hamilton. Avem un viitor când, practic, s-a atins nemurirea, s-a realizat contactul cu câteva civilizații extraterestre, cu care se conviețuiește în pace… asta până când apare o amenințare în univers. Space opera de-ăla clasic, dar dus la un alt nivel, de simți că te uiți la cinci seriale în paralel.
  • Void – altă trilogie wow! Mai precis, se dă o idee de roman SF în care universul nostru o cam ia pe coajă (nu, nu e o luptă între unii și alții, sunt chestii de legi cosmice care se dau de-a dura într-un mare fel). Și se mai dă o idee fantasy. Pe urmă se ia un autor cu talent care e capabil să scrie o combinație de hard-SF cu fantasy. Și să-i iasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *