Impresii de fan SF despre scriitorii de SFFH de la noi și de dincolo: Mihai Alexandru Dincă

Seria aceasta de articole cuprinde câteva date și opinii legate de autorii de SFFH de la noi și de dincolo care-mi plac. Și de ce-mi plac. Adică ăia de la care sunt mari șanse să cumpăr cât mai multe cărți, sau, dacă mai sunt în viață, să aștept următorul volum. Astea-s gusturile mele, deal with it. 🙂

Mihai Alexandru Dincă (aka MAD)

Omul cunoaște astronomie nu la nivelul urechist, ci științific. Și se folosește de asta în ce scrie. În rețetă, bagă și atmosferă lovecraftiană. Nu mă dau deloc în vânt după musiu HP, dar MAD amestecă așa fain hard-SF-ul cu tenebrele lovecraftiene, că-mi lasă o impresie delicioasă de heavy metal simfonic cu accente psihedelice. Ce-i aia? Ce scrie MAD. Ador! Îmi pare doar teribil de rău că omul a făcut o pauză de la așternut slove. Eu îl aștept să lase jos basul când și când și să mai bage niște texte, la un moment dat.

  • Înainte de neant – excelentă! Un volum cu povestiri una și una, toate condimentate din greu cu știință (preponderent astrofizică, dar nu numai) și temeri de necunoscut de-alea de te fac să te gândești de două ori dacă problemele noastre cotidiene chiar au vreo semnificație în fața imensității universului. Best of the best: povestirea În neant.
  • Narcopunk (sau Fear of Loathing in L2) – mișto rău nuvela asta! Și o zice unul căruia nu-i plac chestiile dark, apăsătoare. Dar are omul ăsta un mod de a combina aventurile în spațiu, hard SF-ul, umorul, realitățile deformate de droguri și aventura într-un cadru bine construit, cu personaje credibile, de n-am putut lăsa cartea din mână!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *