Planu’ 9 – nr. 1/2020 – povestiri

Opiniile exprimate aici n-au niciun fel de legătură cu teoria sau critica literară. Sunt doar criteriile și gusturile mele în materie de apreciere a literaturii. Blogul meu, timpul meu, opiniile mele. 🙂 Dacă vă interesează, luați de citiți. Dacă vreți chestii savante, atunci vă sfătuiesc să căutați în altă parte. 😉

Am citit trei povestiri din numărul 1/2020 al revistei Planu’ 9 – două scrise de autori români, una de un autor străin. Dintre ele, un text mi-a plăcut, iar două nu mi-au plăcut.

Arthur MACHEN – Arcașii Sfântului Gheorghe

(traducerea Alexandru MANIU)

Un soldat englez îl invocă pe Sfântul Gheorghe în lupta împotriva nemților. Care vine. Cu arcașii de la Azincourt. Împotriva mitralierelor. Și… Pentru mine, acesta e genul de text la care spun: dacă nu voi mai citit niciodată așa ceva și tot va fi prea curând. Sfinte Gheorghe!

Daniel TIMARIU – Dispariția domnului Dragomir

Povestea unui bărbat devenit văduv, care caută sensul vieții singuratice rămase și speră să-și găsească locul în lumea noastră, ori în alta. La textele lui Daniel Timariu și ale Teodorei Matei subiectivismul meu atinge cote maxime – nu pentru că-mi sunt prieteni, ci pentru că știu foarte multe elemente conexe povestirii. Aș putea spune că, atunci când citesc ceva de-al lor, nu citesc textul în sine, ci îi citesc pe ei. În cazul de față, am găsit (mult rafinate), elementele absurde care m-au intrigat în Delicatul sunet al foamei, unul dintre primele texte ale lui Daniel citite de mine cu ani în urmă. Am dat și peste duioșia și candoarea prezentă în povestirile lui ulterioare din Cartierul de Est. Am făcut o paralelă cu Tenebrele în care lumea reală și cea mitologică se suprapun natural, permițând o trecere ușoară între ele. Și am descoperit maturitatea textelor cele mai recente, cu un amalgam de trăiri, de gânduri, cu acel du-te-vino natural între acțiunile trecute, cele prezente și cele viitoare, devenit, între timp, specific scrierilor lui Daniel. Nu știu cum l-aș fi perceput ca text aparținând unui autor necunoscut, dar în contextul acesta mie mi-a spus multe, foarte multe. Și mi-a plăcut. Inclusiv așteptarea indusă de titlu, care se dovedește o pistă falsă, deși nu e. 🙂

Martin BARTALIS – Contaminare

Într-un viitor post-apocaliptic, știința revine la credința că Pământul e plat și că oamenii nu pot zbura – practic, omenirea reia același ciclu prin care a mai trecut demult. Mi-au fost clare premisele după titlu și primele rânduri ale povestirii. E o idee extrem de folosită în SF, așteptam să văd ce face autorul cu ea. În opinia mea, s-a oprit înainte de a începe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *