Fiecare nou proiect din Universul Frontierei reprezintă, pentru mine, o provocare și un prilej de imensă bucurie. În cazul romanului Ultimul flux am avut mai multe:
- Civilizația linni; mi-am dorit o specie care trăiește într-un mediu lichid pe bază de sulf, care nu posedă organe vizuale și comunică prin combinații de linii melodice. Pentru primul lucru am apelat la ajutorul unui prieten chimist. Pentru al doilea, mi-am folosit imaginația. Pentru al treilea… ei bine, am scris și rescris de vreo trei ori până să fiu mulțumit de modul în care prezint în carte acest aspect, astfel încât să fie inteligibil pentru cititor, dar să și redea acel lucru straniu pe care-l căutam. Punctul de pornire a fost un membru al speciei, apărut în romanul Frontiera. Deoarece am ajuns să fac modificări radicale, acestea au fost ulterior aplicate și când am revizuit romanul respectiv și l-am reeditat.
- Civilizația rayry; e o specie care trăiește în simbioză cu nava spațială, un fel de organism viu gigantic cu o conștiință colectivă. Percepe universul într-o formă oarecum mistică, nu conform legile științifice ale fizicii. Am folosit-o pentru a pregăti cititorul înaintea contactului cu o nouă civilizație sau planetă, astfel încât infodump-urile să capete o formă mai ușor de digerat. Pasajele dedicate acestei specii sunt relatate la persoana întâi plural.
- Simbiotul om-nihr; m-am mai jucat cu acest gen de personaj dual în nuvela Sub cei trei sori ai Søregaardului, dar aici am explorat relația mult mai în profunzime. Pasajele aferente acestui simbiot sunt redate la persoana a doua singular.
- Civilizația siddma; apăruse și în romanul Frontiera, dar aici am rafinat-o, am intrat în profunzimea culturii. Asta mi-a fost de folos pentru ediția a doua, revizuită a Frontierei.
- Civilizația brissilor înaripați; e, oarecum, echivalentul în acest roman al urklinelor din Vraciul de pe norul interior. N-a fost la fel de dificil de construit ca linnii și rayryi, dar a trebuit să am mare grijă cu faptul că erau anti-tehnologici, iar asta risca să ducă la momente lipsite de veridicitate în roman.
Până acum, e romanul care a suferit cele mai multe rescrieri din partea mea. L-am început de trei ori, de fiecare dată l-am dus până pe la jumătate, doar pentru a ajunge la concluzia că nu-l începusem din punctul potrivit, iar anumite personaje trebuiau să intre mai repede în poveste, modificând-o. O parte dintre pasajele care au fost eliminate pe parcurs (inclusiv versiunea inițială de final, complet diferită de cea care a ajuns în roman) pot fi citite aici.