Boli terminale

Sindromul Charlotte reprezintă o patologie specifică dependenţilor de Ubik-uri. Ei devin atât de absorbiţi de programele în care-şi petrec majoritatea timpului, încât ajung să creadă că aceea e realitatea. În timp, dezvoltă manifestări paranoice şi schizoide şi ajung să creadă că tot ce e în afara bulei lor reprezintă o imensă conspiraţie mondială.

 

Teo și cu mine am considerat că finalul trilogiei nu putea duce altundeva decât spre răspunsul la întrebarea „care e adevărata realitate?” Amândoi eram conștienți că, în funcție de așteptările cititorilor, deznodământul se putea dovedi satisfăcător sau dezamăgitor. De aceea am analizat multe variante până am ales-o pe cea care a ajuns în volum.

Desigur, dincolo de idee, trebuia să vedem cum ducem mai departe poveștile personajelor, astfel încât ele să aibă consistență, să nu dea impresia că doar am încercat să punem ceva acolo ca să umplem paginile. La fel ca în cazul volumului al doilea al seriei, am analizat direcția logică în care puteau merge lucrurile. Pentru Lucas și Kwanza, testarea perspectivei în care cei doi colaborează, nu se luptă unul cu altul, era suficient de ofertantă ca să o explorăm. Antonia avea deja direcția clar stabilită, deoarece Biserica Noului Început era instrumentul perfect pentru a „sparge” Rețeaua. Pentru cuplul Dana-Oliver, nu ne încânta să mergem pe niciuna dintre cele două variante clasice „au trăit fericiți până la adânci bătrânețe” vs. „n-a fost să fie”, ci am preferat să explorăm o direcție cu o miză oarecum diferită, incitantă, în ton cu tot ce fusese trilogia până atunci și cu o povestire scrisă de noi (și nepublicată încă). În ceea ce o privește pe Sandra, am continuat rețeta volumului precedent, folosind-o ca element central în jurul căruia să orbiteze o serie de fire narative. De asemenea, unele personajele din cărțile anterioare au căpătat o importanță mai mare tocmai pentru a duce întreaga poveste către un grand finale.

Sperăm ca lucrurile să fi stat la fel și în percepția cititorilor, iar noi să nu fi suferit de sindromul-autorului-care-se-crede-mai-bun-decât-este. 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *