Vânând o serie

Nu mi-am făcut mari speranțe cu Pânza de păianjen. Am considerat (și sunt de aceeași părere și acum) că m-am achitat cât am putut de bine de sarcina de a scrie un roman polițist, dar nu mă așteptam să fie mai mult decât o provocare acceptată. Citesc rar cărți polițiste, mă uit și mai rar la filme, e un gen în care, în cel mai bun caz, pot aprecia o intrigă bine construită, dar nu-mi provoacă niciun fel de fiori. Bănuiam că asta se va simți în ceea ce scriu. Sunt de părere că tehnica de a scrie orice se poate învăța și exact asta am încercat în Pânza de păianjen. Dar, pentru mulți, o carte transmite mai mult decât tehnică. Iar dacă autorul nu și-a pus sufletul acolo, se va simți.

Totuși, Bogdan Hrib mi-a lansat provocarea de a merge mai departe cu o serie. Problema devenea destul de spinoasă. Cunoștințele și interesul meu în problemele procedurale ale poliției erau inexistente (pe vremea când am scris Pânza de păianjen, nici măcar n-aveam habar că în poliție erau acum agenți, inspectori și comisari, nu vechile grade – iar prima versiune a manuscrisului i-a produs, din acest motiv, un șoc editorului). Dacă pentru o carte poate trece neobservată lipsa implicării sufletești, o serie nu se susține. Asta m-a determinat să folosesc drept personaj un detectiv wannabe, astfel încât poliția și procedurile ei să reprezinte doar un aspect minor. De asemenea, am decis să abordez textul la persoana întâi, tocmai pentru că asta permite ca relatarea să fie foarte personală, să dea impresia de „suflet” (din păcate, pe măsură ce noi și noi romane s-au adăugat seriei, am resimțit tot mai acut limitările date de o narațiune la persoana întâi).

Așa s-a născut Vânătorii de capete. Inițial, numele la care m-am gândit pentru serie a fost Vagabondul, dar Michael Haulică m-a convins că ar suna mai bine Vagabond. I-am dat dreptate atunci și, pe măsura trecerii anilor, am apreciat tot mai mult găselnița lui. Încă de pe atunci am decis că seria va avea 5 volume (cu un eventual come back peste ani și ani cu un al șaselea volum – deh, am și eu un o doză de melodramă în mine). Ulterior, lucrurile au evoluat în direcții neanticipate de mine pe atunci, așa că au apărut și o serie de spin-off-uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *