Muse – „The Resistance” (2009)

Despre Muse am auzit abia prin 2014 sau 2015. Și nu ascultându-le vreo piesă. De fapt, ascultând, dar nu în interpretarea lor. Mă uitam pe YouTube și am dat peste înregistrări de la American Idol, ediția 2011. Printre participanți se număra James Durbin, un tip ce cânta rock și reușea să atingă note foarte înalte. Adică exact ceva menit să-mi stârnească interesul. Într-una dintre fazele competiției a interpretat piesa Uprising a formației Muse. Fiind impresionat, am vrut să ascult și originalul. Care mi-a plăcut, deși nu chiar la fel de mult (Matthew Bellamy nu ajunge cu vocea atât de sus 😉 ). Am fost curios să mai încerc încă o melodie, ca să mă conving dacă da, sau dacă ba, așa că am ales una aflată în lista de sugestii de pe YouTube – United States of Eurasia. Și… cam așa s-a scris istoria. Din acel moment am început să caut tot mai multe piese ale trupei, apoi i-am cumpărat albumele și acum se numără printre preferatele mele.

Cele două piese menționate mai sus apar, ambele, pe albumul The Resistance. Care, ascultând tot ce a scos grupul, este pe locul întâi în preferințele mele.

Începutul e plin de energie. Un rock ritmat, plin de patos și de mânie proletară… în sensul bun, firește. Genul de melodie menită să adune lumea sub același stindard.

The paranoia is in bloom, the P-R
Transmissions will resume
They’ll try to push drugs
That keep us all dumbed down and hope that
We will never see the truth around
(So come on)…

Ăsta e Uprising. Și te introduce direct în atmosfera albumului. Care continuă cu un sunet ce pare că te bântuie, pe fundalul căruia pianul pare că lovește direct în suflet și dă naștere unei melodii triste, genul de „luptă interioară pornită din disperare, din abisul depresiei”. Resistance are un ritm obsedant, dar atât de plăcut, pe care parcă nu mă satur să-l ascult.

Undisclosed Desire are un ritm modern, potrivit pentru cluburi. Destinde un pic atmosfera apăsătoare așternută de primele două piese și pregătește terenul pentru o capodoperă muzicală. United States of Eurasia (+ Collateral Damage) amintește de Queen, de ritmurile orientale și se termină cu o Nocturnă  de Chopin:

Parcă nimic nu ar mai fi potrivit să urmeze după o asemenea piesă. Și totuși… urmează. Guiding Light are un ritm lent, dar puternic, apăsător, înălțător. „You are my guiding light”, spune Bellamy, după care oferă un solo de chitară care-mi face pielea de găină.

Unnatural Selection începe cu o orgă ce dă impresia că te-ai afla într-o catedrală. Foarte repede, însă, sunetul ei e spart de ritmul sacadat al tobelor lui Dominic Howard, iar melodia continuă cu nerv, plină de energie, inserând pe refren o progresie superbă realizată de Christopher Wolstenholme la bas. Apoi piesa trece printr-un brusc moment de acalmie, o senzație de plutire, plină de trăiri, doar pentru a termina în forță.

O nouă piesă obsedantă, grea, vine la rând. MK Ultra induce un sentiment de alienare atât prin versuri, cât și prin linia melodică.

How much deception can you take?
How many lies will you create?
How much longer until you break?
You mind’s about to fall
And they are breaking through,
They are breaking through,
Now we’re falling,
We are losing control…

I Belong to You (+ Mon Cœur S’ouvre a ta Voix) e un alt amestec interesant de muzică pop-rock cu inserții din alte genuri. Dacă la United States of Eurasia am avut parte de Chopin, acum intervine o arie din opera Samson și Dalila de Camille Saint-Saëns, mai precis cea din actul al doilea, unde Dalila încearcă să-l convingă pe Samson să-i dezvăluie secretul puterii lui.

Finalul unui asemenea album nu putea fi decât unul de mare clasă. Exogenesis: Symphony este o simfonie în trei acte care atinge, din punctul meu de vedere, perfecțiunea:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *