Colaborări (II)

Dacă la proiectele personale e oarecum ok să-mi fac planuri de viitor – că, na, țin doar de mine – la cele privind colaborările cam seamănă cu vânzarea blănii ursului din pădure. Dar, na, sunt autor de SF, prin urmare mă hrănesc cu „cum ar fi dacă”, așa că…

  • probabil cel mai sigur proiect e continuarea la romanul Un străin în Regatul Assert. Adică dacă nu se-ntâmplă ceva nasol cu mine sau cu Teodora Matei, va veni ziua când unul dintre noi va întreba „când ai chef să ne-apucăm de…?” Și de-acolo o să-nceapă. Am așa, un feeling, că momentul de start va fi anul ăsta.
  • am tot discutat cu Teo și Daniel Timariu despre două idei mișto de cărți. Adică unul a venit cu o chestie, iar ceilalți doi au tot adăugat, până când ne-am zis „cum ar fi să scriem împreună chestia asta?” Ambele sunt ceva mai către thriller, așa. Poate reușim să ne-apucăm măcar de una.
  • cu Daniel am discutat niște lucruri tare faine legate de hard-SF. Până la urmă, ne-am dat seama că am putea scrie o povestire sau un roman pornind de la ele. Să vedem.
  • am mai spus că e în plan o colaborare pe crime cu un autor din Grecia. Ținând cont că vorbim de Balcani, nu se știe ce va fi. Poate iese, poate nu, poate ia avânt, poate se fâsâie… Deocamdată e în stadiul ăla cu „nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat”. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *