Văduva Vagabondului

Programat inițial pentru 2019, al patrulea volum al seriei Vagabond a fost amânat din cauza proiectului Femeia din portbagajspin-off-ul scris împreună cu Jacky Schwartzmann și apărut în Franța sub titlul Le coffre. În discuția purtată cu editorul Bogdan Hrib, amândoi am fost de acord că nu era o strategie bună să scot ambele romane în același an, din motive de marketing. Și, cum proiectul cu Jacky era unul internațional, cu termene bătută în cuie, am decis să decalăm programul nostru intern și să amânăm cu un an apariția volumului al patrulea.

Din punct de vedere calitativ, cred că asta a fost un câștig. Am avut mai mult timp la dispoziție să gândesc acțiunea cărții, iar asta se vede și din faptul că e mai lungă și mai complexă decât precedentele volume. O notă aparte a constituit-o documentarea referitoare la țigani, care mi-a oferit informații extrem de interesante, ce mi-au permis să dau, cred eu, o notă de culoare. În ceea ce privește cadrul, Alba Iulia și Deva sunt principalele locuri de desfășurare a acțiunii, dar există și câteva incursiuni în unele sate și comune din județele Hunedoara și Sibiu.

Dacă la precedentul volum, Picătura chinezească, am profitat de faptul că personajele secundare ajunseseră la maturitate, fiind capabile să mențină singure acțiunea (lucru care m-a ajutat enorm și la Femeia din portbagaj), în prezenta carte m-a distrat să mă joc cu un Dinu rămas „singur împotriva tuturor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *