Pink Floyd – „The Dark Side of the Moon” (1973)

Nu mai rețin când am ascultat primele acorduri Pink Floyd. Cândva, în frageda copilărie. Rețin că exista în casă o casetă de 90 de minute pe care fusese înregistrat, de la radio, albumul The Wall, în completarea căruia se găseau și câteva melodii de pe alte albume. Întâlnisem în teatralitatea albumului respectiv ceva care mă amuza, dar nu pot spune că-mi plăcea.

Mai am printre amintiri un flash cu mine stând singur, pe întuneric, ascultând un album la casetofon, în perioada adolescenței. Tata a intrat în cameră, a aprins lumina, m-a observat și m-a întrebat semi-amuzat: „Ce faci aici pe întuneric?” „Savurez muzică”, am răspuns. Știu sigur că era un album Pink Floyd, dar nu mai știu care.

În perioada post-revoluționară, când rock-ul occidental a putut ajunge ușor în România, am avut ocazia să ascult tot mai multe creații ale acestei formații. Știu că m-am îndrăgostit de Wish You Were Here, de Atom Heart Mother și am fost surprins să citesc despre cât de mare a fost succesul lui Dark Side of the Moon – un album pe care-l ascultasem, dar nu mă impresionase în mod deosebit la o primă audiție. Am decis atunci să-i acord puțin mai multă atenție și… n-am mai avut scăpare.

Albumul începe cu bătăile inimii, peste care se suprapun conversații, sunete de tot felul, într-un amestec care riscă să șocheze ascultătorul neobișnuit cu inovațiile trupei. Speak to Me, compoziția atribuită (doar) bateristului Nick Mason (deși nu-i aparține în totalitate), se transformă rapid în Breathe (In the Air), o melodie lentă, bogată, cu versuri care te prind în mrejele lor, te rup de lume, ajutate de vocea caldă, ușor aspră, și chitara fenomenală a lui David Gilmour…

Breathe, breathe in the air

Don’t be afraid to care

Leave but don’t leave me

Look around, choose your own ground

For long you live and high you fly

And smiles you’ll give and tears you’ll cry

And all you touch and all you see

Is all your life will ever be…

On te Run este o altă secvență instrumentală, în cadrul căreia formația experimentează o serie de sunete (a fost fascinant să văd un documentar despre cum a reușit Roger Waters să obțină acel loop). De data aceasta, după acordurile melodiei anterioare, lucrurile par să capete sens, sound-ul neobișnuit nu mai e atât de greu de digerat. Dimpotrivă, pare un flux creat anume ca să te ajute să pătrunzi și mai adânc în tainele unui album aparte, într-o altă lume, pregătindu-te pentru…

Alarme de ceasuri, orologii, tic-tac, o nebunie superb aranjată care se transformă în Time, o piesă ce-ți merge direct la suflet, te poartă într-un univers nostalgic pe care simți că-l porți în suflet de-o eternitate…

Home, home again

I like to be here when I can

When I come home cold and tired

It’s good to warm my bones beside the fire…

Urmează nestemata albumului, în opinia mea: The Great Gig in the Sky. O instrumentație de excepție (pianul și apoi orga lui Richard Wright sunt divine!) și vocalizele lui Clare Tory. Nici nu e nevoie de mai mult. E perfecțiunea.

Money începe printr-o secvență ce sugerează o casă de marcat ce numără bani, căreia i se adaugă un ritm electrizant de bas – fundalul unei melodii echilibrate, catchy, pe care-ți vine s-o fredonezi continuu. Urmează Us and Them, liniștită, cu influențe jazz, apoi Any Colour You Like – o altă piesă instrumentală, de data asta plină de armonii, fără sunete stranii, ce face tranziția către ultima parte a albumului: Brain Damage și Eclipse.

You lock the door

And throw away the key

And there’s someone in my head but it’s not me…

Un final în care linia melodică simplă, obsesivă, punctată de versuri profunde și de comentariile ce însoțesc toate compozițiile (aparent fără legătură, dar îmbogățindu-le în moduri inimaginabile) – induce senzația de alienare. Când totul se pierde în aceleași bătăi ale inimii care au deschis albumul, am de fiecare dată senzația că sunt altul, că lumea, percepția mea asupra ei, e diferită. Indiferent cu ce stare interioară am început audiția, mintea, sufletul, starea mea sunt „curățate”. E un nou început.

The Dark Side of the Moon este, cred, o renaștere perpetuă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *