Mistere sângeroase la Fleury-sur-Orne

Dacă n-ați auzit până acum de Fleury-sur-Orne, stați liniștiți. Nici eu. Adică n-am auzit până am primit invitația de a participa la Festivalul lor polițist, Bloody Fleury. Abia atunci m-am uitat pe hartă și am văzut că era hăt, departe, în Normandia. Cică găsiseră o femeie la Lyon, într-un portbagaj abandonat, și voiau să discute cu mine despre cazul ăsta. Așa că mi-am luat rucsacul la spinare și m-am dus.

Am plecat din Alba Iulia în creierii nopții, la 2:00, și-am ajuns la destinație la 15:00 (adică 16:00 la noi), proaspăt ca scos din portbagaj… ăăă… cutie. Am reușit să zâmbesc în după-amiaza de vineri și să vorbesc cât de cât în ceea ce semăna, sper eu, cu limba franceză. După care am căzut într-un fotoliu și, dacă nu erau amabile Isabelle și Sophia care să mă adune și să mă tragă după ele, probabil că și acum aș fi dormit acolo. Le-am zis că și vampirii au nevoie de odihnă și le-am promis că a doua zi voi fi mai viu.

Ceea ce am și reușit. Nu de alta, dar aveam un masă rotundă sâmbătă și era de presupus că voi vorbi despre „Femeia din portbagaj” / „Le coffre”. Bine, l-am avertizat pe Jacky că greul e pe umerii lui. Eu eram acolo scriitorul exotic, venit din capătul lumii, care o rupe un pic pe franceză și, evident, va spune prostii și chestii neinteligibile. Așa că el era baza și s-a achitat de minune de slujbă, deși e mai acid de felul lui.

Am dat și autografe. Au venit francezii să vadă maimuța păroasă de Ardeal. Unii citiseră cartea și, amabili cum erau, m-au asigurat că le-a plăcut, că și-ar dori să mai citească și altceva scris de mine. Le-am spus că e greu, că nu mă las cumpărat așa ușor, dar că, mai ales, deocamdată n-am nicio propunere de la vreun editor de-acolo. Dar, odată rezolvat acest mic inconvenient, vor putea să citească și să se crucească… ăăă… minuneze… ăăă… delecteze.

Surpriza emisiunii a venit de la o tânără extrem de drăguță care, ajunsă în fața numelui meu, l-a studiat îndelung, apoi mi-a trântit un „Bună ziua!” de am crezut că iar m-a furat somnul și visez. Era, Ada, o frumusețe de româncă stabilită acolo și tare m-am bucurat să schimb câteva vorbe cu ea. Măcar așa să vorbesc coerent și corect, că-n franceză… Deși am primit complimente că aș avea un vocabular mai bogat decât un scenarist de benzi desenate.

Una peste alta, m-am simți foarte bine la Bloody Fleury. Oameni calzi, glumeți, simpatici, un festival pe care l-am simțit foarte intim și șic. O notă în plus pentru Isabelle (nu, nu vă gândiți la prostii, chiar m-a ajutat foarte mult să mă integrez!), Sophia, librarul cel amabil, Jacky, cei doi Benoît, Elise, Morgane și, evident, maestrului de ceremonii Sylvain. Să fiți iubiți, că tare faini sunteți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *