Frontiera

(fragment de roman)

Barurile erau foarte populate la ora aceea. Negustorii care-şi încheiaseră afacerile aşteptau momentul când cargoul-caravană avea să ajungă în următorul nod principal.
Modul de organizare al transporturilor dusese la apariţia unui nou sistem de afaceri, creând o categorie aparte de comercianţi. Aceştia deveniseră locuitori permanenţi ai cargourilor-caravană ce se mişcau pe rute lungi, riguros stabilite. În perioadele necesare ţeserii semnăturii cuantice a următorului nod, finalizau zeci de afaceri, fără a se opri niciodată din muncă.
Aşa era şi cazul patronului localului în faţa căruia se opriseră Melanya şi Gruk. Investise în achiziţionarea celor mai performante tehnologii, pentru a oferi consumatorilor tot confortul. Spin-jocuri de ultimă generaţie, holo-uri realizate cu cele mai moderne metode, toate într-o arhitectură şi un aranjament aerisite, specifice Larantului. Acestea se completau cu un mobilier complex, cu multe încrustaţii, lucrat în cele mai bune ateliere crimb, precum şi cu o reclamă sofisticată ce anunţa pasagerii, într-o explozie de lumini, culori şi sunete că ajunseseră la barul Guenara.
Femela fraake privi amuzată pâlpâirile multicolore şi intră. De cum trecură pragul, trebui să recunoască că era cel mai stilat dintre toate localurile vizitate în cursul acelei călătorii. Cu excepţia muzicii îndoielnice cântate de o formaţie de mâna a doua într-o proiecţie cu o rată de înjumătăţire imperfectă, barul era cât se poate de plăcut.
Melanya îşi trecu mâinile terminate cu cili prin blana-îmbrăcăminte violetă, mătăsoasă, aranjând-o în forma unei plase cu fire dese, unite prin cupole în formă de floare. Îşi mişcă pavilioanele urechilor mici, aflate la baza craniului rotund cu emisfera superioară complet cheală, căreia irizaţia azurie îi dădea impresia de transparenţă. Sistemul auditiv complex îi permise să audă cele mai fine şoapte – mai puţin ceea ce se vorbea la mesele izolate sub domuri de ceaţă deasă. Nu părea a fi nimic interesant pentru Cartel. Îşi plimbă privirea celor trei ochi verzi, migdalaţi, cu gene lungi, pe deasupra meselor neacoperite. Tresări. La una dintre ele zări un chip familiar. Unul pe care nu-l mai văzuse de multă vreme.
– Nu cred…! murmură ea.
Gura cărnoasă se întinse într-un rânjet, lăsând vederii cele două şiruri de dinţi mici, aciformi.
– Gruk, dragule, te voi lăsa singur de data asta! îi spuse arggerului, fără să-l privească. Eu tocmai am văzut un vechi prieten.
Trupul înalt, zvelt, ţâşni înainte, echilibrat de coada lungă, terminată la rândul ei cu cili. Când ajunse lângă masă, chiui:
– Adrian Kavinsky, prieten vechi, ce ceas binecuvântat te-a îndreptat spre acest colţ de univers?
Omul ridică mirat privirea de la panoul meniului. O clipă, rămase împietrit, apoi zâmbi.
– Melanya, zise el simplu.
Se ridică, iar femeia îl strânse în braţele ei puternice. Rămaseră aşa vreme de câteva clipe, apoi îşi îndepărtară chipurile şi se priviră în ochi.
– N-am sperat să ne mai întâlnim după ce ai plecat spre lumile acelea uitate! spuse Melanya. Arătă spre masă cu o mişcare din cap: Pot să-ţi ţin companie?
– Mai întrebi? Când destinul ne oferă aşa o ocazie, nu se poate s-o ratăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *