Filme de final/început de an

Nu sunt un client al filmelor. N-am răbdare să mă uit la ele, iar cazurile în care reușesc să-mi doresc să urmăresc unul până la capăt sau să nu adorm sunt rare. De cele mai multe ori, ocaziile când aleg să mă uit la un film sunt sociale – sunt cu familia sau cu prietenii și se decide să facem asta. Despre seriale, nici nu mai vorbesc. Acolo plictiseala intervine și mai repede. Dacă am răbdare un episod întreg, e ceva. Dacă mă mai uit la încă unul sau două, e wow! Mai multe… ei bine, asta intră la categoria miracole dacă s-ar întâmplă.

Anul trecut, după o pauză de cel puțin 10 ani, am avut răbdare să urmăresc un serial cap-coadă: Fawlty Towers. 12 episoade de umor britanic de cea mai bună calitate din anii ’70, cărora am decis să le acord o șansă după o muncă interioară de convingere de mai bine de un an. Le-am savurat.

Imagini pentru the rise of skywalkerÎntâmplarea a făcut ca la final de 2019, început de 2020, să mă uit la patru filme. Primul dintre ele e un Star Wars, așa că e de înțeles în cazul meu. Acolo îmi opresc simțul logicii și redevin copilul de cinci sau șase ani care a văzut pentru prima dată, prin 1980 sau 1981, cum Darth Vader încrucișa sabia laser cu Obi-wan Kenobi, ori cum Han Solo și Chewbacca scăpau de trupele imperiale la bordul Șoimului Mileniului. Sau, un an mai târziu, cum Yoda îl antrena pe Luke Skywalker. Așadar, am savurat The Rise of Skywalker, despre care am scris aici, dar totul e 100% subiectiv.

A urmat Interstellar. Puțin cam prea lung, a necesitat un efort din partea mea să-mi păstrez atențiaImagini pentru interstellar trează atâta timp, dar a avut în el „ceva” care m-a ajutat să merg mai departe. Genul de SF care e pe gustul meu – cu speculații științifice bine construite, cu probleme morale care-ți permit să privești aceeași problemă din perspectiva mai multor personaje, dându-i fiecăruia dreptate „în felul său” și determinându-te să te întrebi ce-ai fi ales tu în situația respectivă. Aș pune filmul pe același palier cu Arrival – genul de film inteligent, care folosește efectele speciale la nivelul minim necesar, fără să facă paradă de ele și care are un ritm decent al acțiunii, nu e doar o cursă nebună. Repet: cred că putea fi un pic mai condensat, dar rămâne oricum un film pe care m-am bucurat mult să-l văd. Am avut ce învăța din el.

Imagini pentru avengers endgameAu urmat două filme din universul Marvel Comics: Avengers: Endgame și Doctor Strange. Probabil că ele reprezintă pentru unii ceea ce e Star Wars pentru mine. Cum, însă, n-am fost un fanul poveștilor și personajelor Marvel Comics nici când erau doar benzi desenate (eu fiind mai mult atras de BD-ul francez din categoria lui Asterix sauImagini pentru doctor strange Rahan, de exemplu), nu rezonez cu ele, iar efectele speciale mi se pare excesive. Impresionante, de acord, dar teribil de obositoare pentru mine, până în punctul în care chiar nu-mi mai pasă de poveste, deoarece o copleșesc. Două filme de petrecut timpul alături de cei dragi și atât, cu mențiunea că am reușit să nu adorm la ele.

Mi-am cam făcut însă plinul la filme, așa că, pentru o vreme, probabil că voi evita alte interacțiuni cu această artă care m-a fascinat în copilărie, adolescență și câțiva ani după aceea, dar față de care mi-am pierdut tot mai mult interesul ulterior.

Un comentariu

  1. ILEANA - ANDREEA DROP

    Same here: ce sa-i zic acum mamei, ca mi-a aruncat colectia de Rahan, sa mai faca loc in casa? Sa-i mai spun de primele 2-3 numere din revista rocker? Nu uit nici acum ca nr 2 (parca) l-am cumparat din gresala de 2 ori si il avea pe Bitman pe coperta imbracat ca Mos Craciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *