Odată încheiat episodul primului meu roman de dragoste, eram conștient că, dacă urma să recidivez, trebuie să țintesc spre un alt obiectiv, nu doar spre cel de „a nu greși”. Cum editorul îmi pusese în vedere că era cazul să pășesc din nou pe plaiurile încărcate de inimi sprințare, am început să caut un cadru potrivit pentru desfășurarea acțiunii. Prima intenție a fost s-o plasez în Portugalia. Apoi… am vizitat Polonia. Mai precis, în timpul sejurului acolo, am avut câteva ore să dau cu nasul prin Cracovia. Și m-am îndrăgostit iremediabil.
Bun, ideea nu era să scriu o poveste de dragoste între mine și un oraș, oricât de originală și kinky ar fi fost această abordare. Deși unul dintre cititori a observat că asta e, de fapt, tema principală a cărții. Hmmm… poate totuși o să încerc să scriu un text așa. Sunt curios cât de departe ar merge imaginația mea… și capacitatea cititorilor de a accepta asemenea chestiuni crețe. 🙂 Bine, e clar că publicul țintă ar fi altul, că nu s-ar mai adresa iubitorilor de romanțuri.
Cum am spus, voiam altceva față de precedentul roman. Mi-am zis: „Măi, în cartea de față chiar vreau să se amorezeze un bărbat și o femeie!” Și-am fost încântat de găselnița cu pricina, de parcă tocmai cunoscusem pentru prima dată fiorii amorului. În fine, ce-o fi și ăla… Încrezător în forțele mele, m-am gândit că pot să mai adaug și partenerii de viață ai celor doi în categoria protagoniștilor, astfel încât salata să fie cu de toate. Și, dacă în aventura indoneziană fusesem cuminte și evitasem episoadele fierbinți, am compensat aici cu niște scene de mai mare rușinea. 🙂
Una peste alta, partea bună este că nu m-am mai temut că habar n-am să abordez genul romance. Să nu-nțelegeți greșit: nu în sensul că acum știu s-o fac, ci în cel că acum nu mă mai tem. Deh, inconștiența este cea mai la îndemână unealtă. Se vede că m-au îmbătat parfumurile altor meleaguri.