Pășind prin lumile mele fantastice, m-am trezit anul acesta în fața unor noi uși, pe care le-am deschis, plin de curiozitate. În unele cazuri, unor proiecte mai vechi le-a venit vremea să iasă la lumină. În altele, am înțeles că există lucruri ce trebuie să treacă într-o nouă etapă.
După ce am dus la bun sfârșit o trilogie cyberpunk, am pășit împreună cu Teodora Matei pe un nou tărâm. Volumul steampunk/fantasy Un străin în Regatul Assert a fost scris, de fapt, imediat după terminarea romanului Omul-fluture. L-am lăsat să mai dospească o vreme, iar acum a sosit momentul să-i facem ultimele retușuri și să-l scoatem la lumină. Personal, mi-a plăcut teribil să lucrăm la acest basm creionat într-un decor ce folosește tehnologia secolului al XIX-lea, ba chiar să ne jucăm cu temele predilecte ale romanelor victoriene.
N-am putut sta departe de space opera, de opera care reprezintă sufletul meu literar: universul Frontierei. Am scris o nuvelă a cărei acțiune se petrece la câteva decenii după cea din Ultimul flux. Interesant la această serie este că tot ceea ce scriu acum se raportează la o cronologie și evenimente tratate de mine în benzi desenate din adolescență. Probabil le voi transpune, într-o zi, în nuvele și romane. Într-unul dintre acele BD-uri, o civilizație dispare în urma unui război ce a angrenat toate speciile universului cunoscut. Când penele roșii vor plânge descrie încercarea de a fi readusă la viață specia respectivă, secole mai târziu. Nuvela a apărut într-un format aparte, „spate în spate” cu una aparținând Lumii Tenebrelor a lui Daniel Timariu.
Un alt proiect, la care am lucrat atât cu Teo, cât și cu Daniel, îl reprezintă volumul 3.4. Toți trei am scris în urmă cu 2 sau 3 ani niște povestiri pentru o antologie post-apocaliptică în care urma să fie incluși mai mulți autori, volum ce nu s-a mai concretizat până la urmă. Am revizuit povestirile, le-am dat un fir călăuzitor comun și, astfel, am scos acest volum împreună. Povestirea mea, Manuscrisul, are în centru enigma cu care se confruntă un scriitor ce găsește note misterioase pe textul la care lucrează, însemnările cu pricina îndemnându-l să ducă acțiunea în alte direcții decât dorea.
Curios să încerc provocări noi, m-am avântat pe un tărâm dificil: literatura young adult. Principala problemă a constituit-o schimbarea stilului pentru genul cu pricina, însemnând să renunț la descrierile lungi și să încerc să creez un roman antrenant, plin de acțiune. Am apelat pentru asta la filonul mitologic autohton, dar am combinat fantasy-ul cu ființe venite din viitor, inclusiv ciborgi. Un amestec mai rar folosit în literatură, dar care permite un joc complex. Cartea haosului începe între zidurile cetății Sighișoarei, unde o tânără a creat porți prin care ființe din mitologie sau din viitor ajung în zilele noastre. Romanul deschide o serie la al cărei al doilea volum lucrez în perioada asta.
Toate cele patru cărți menționate anterior au apărut la editura Tritonic.
Anul acesta am acceptat invitația clubului Antares de a contribui cu o povestire la antologia Ficțiuni centenare (ed. Pavcon). Am scris Într-o dimineață, la apus pornind de la faptul că unii oameni consideră, încă, Pământul plat. M-am întrebat cum ar fi dacă s-ar descoperi o teorie particulară care să dea dreptate ideii cu pricina, chiar dacă, pentru restul omenirii, planeta „rămâne” rotundă.
Trei povestiri mai vechi mi-au fost cerute pentru trei antologii apărute anul acesta – două dintre ele păstorite de Michael Haulică. Prima, Petale de satori, a fost publicată pentru prima dată în 2017, iar acum a fost inclusă în volumul Cele mai frumoase povestiri science fiction & fantasy ale anului 2017 (ed. Vremea). Cea de-a doua, Dincolo de orizont, datează din 2014 și are la activ un premiu, precum și încă două apariții în antologii. Cea de-a treia, de anul acesta, se numește Antologia prozei românești science fiction (ed. Paralela 45). A treia povestire, Nova, datând tot din 2014, a intrat în cuprinsul Colecției de povestiri science-fiction și fantasy pentru prietenii noștri nevăzători, apărută în trei formate: broșură tipărită, în alfabetul Braille și ca audiobook.
Există și câteva regrete pentru anul acesta. Primul, că n-am mai scris o povestire din seria Povestea lui… Al doilea, că n-am terminat o povestire hard SF a cărei idee o am de vreo 3 ani și la care am mai lucrat, când și când. Iar al treilea, că n-am demarat proiectul adiacent Omului-fluture, pe care-l am în plan de un an. Sper să reușesc să le fac loc în programul de anul viitor, deși acesta se anunță foarte încărcat.
Mâine vă aștept la partea a doua a retrospectivei, pentru a vedea latura… criminală a anului 2018. 😉