Bohemian Rhapsody

Dacă vă place Queen, ori ați auzit vreo melodie de-a lor – sau nici măcar nu știți cine e formația – sunt aproape convins că filmul Bohemian Rhapsody vă va impresiona. Dacă, însă, sunteți fani înrăiți care știți cam cum au decurs lucrurile cu formația respectivă și cunoașteți cronologia evenimentelor, vă sfătuiesc să vă gândiți de două ori (trei, patru – luați-vă tot timpul din lume) dacă vreți să-l vedeți.

Pentru că Bohemian Rhapsody nu este o biografie a vieții lui Freddie Mercury (a formației Queen nici atât!), ci este doar o fantezie romanțată care inserează, ici-colo, elemente din viața lui Freddie Mercury, pentru a obține un produs finit menit să impresioneze. Aproape nimic din film nu e adevărat (în sensul că până și lucrurile reale sunt puse într-o cu totul altă ordine cronologică, ori într-un alt context decât cel în care s-au petrecut).

Da, veți avea ocazia să simțiți că cei patru actori au creat formația Queen în film – o performanță pentru care îi admir. Dincolo de grupul în sine, au reușit să dea viață unor personaje construite atât de unidimensional, încât efectiv doare, ca fan, să vezi așa ceva. Dar au făcut tot ce au putut în condițiile date și da, i-am văzut în film pe Brian, Roger și John. Evident, toate luminile au fost pe Freddie, iar actorul care l-a interpretat a fost, la rândul lui, magnific. Și am ascultat melodiile formației, chiar dacă într-o debandadă care, așa cum am mai spus, n-a ținut cont de realitate. Și am regretat că o serie de aspecte relevante, după părerea mea, au fost omise complet.

Ca fan, dacă aș încerca să interpretez prin viziunea lui Freddie că el nu oferă decât spectacol, nicio fărâmă de adevăr, filmul poate fi savurat. Voi mai încerca să-l revăd într-o zi, pornind de la ideea că nu văd un film despre Queen, despre viața lui Freddie, ci o ficțiune pură. Nu știu dacă voi reuși.

Deocamdată, mă mulțumesc să repet ce am spus la început: dacă doar vă plac melodiile Queen, dar nu știți decât puțin spre nimic despre formație, mergeți liniștiți la film. O să vă placă, ba s-ar putea chiar să vă impresioneze, pentru că e astfel construit încât să atingă cele mai sensibile corzi ale sufletului.

Dar, dacă sunteți fani Queen care știu ce, când, unde și cum… mai gândiți-vă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *