Șapte cărți dragi – 4/7

Stăpânul inelelor de J. R. R. Tolkien

Îmi amintesc că văzusem pe copertele cartonate din seria „Biblioteca pentru toți copiii” o carte al cărei titlu părea interesant: O poveste cu un hobbit de J. R. R. Tolkien. Ai mei n-o aveau și n-am reușit să intru în posesia ei nici pe altă cale. Dar, peste ani, când am văzut într-o librărie trilogia Stăpânul inelelor, am recunoscut numele autorului. Am căutat câteva informații despre trilogie și am decis că mi-o doresc. Cred că am primit-o cadou de un Crăciun.

După ce m-am apucat de citit, am avut senzația că am descoperit o comoară. Am devorat cartea, savurând modul cum și-a creat Tolkien fiecare civilizație cu o meticulozitate incredibilă. Am fost impresionat de efortul depus pentru mitologia din spatele acțiunii prezentate. Parcă aș fi citit un roman istoric în care se scot de la naftalină și istoriile străvechi.

La aproximativ un an de la lectură s-a lansat primul film din trilogia cinematografică ce ecraniza romanele. Mi-a plăcut și ea atât de mult – jocul actoricesc, trucajele, dar și modul în care Peter Jackson a știut să dea vieții spiritului cărții – încât am decis imediat să recitesc cartea. Să fac asta cu un volum într-un interval atât de scurt de timp era ceva nemaivăzut la mine. Am savurat din nou, de data asta citindu-mi mental replicile cu vocile personajelor din film. A fost o experiență fabuloasă!

Cred că, de fapt, asta e expresia potrivită pentru a justifica motivul includerii trilogiei Stăpânul inelelor în această listă: experiența fabuloasă oferită. O mitologie solidă, pe care să construiești o poveste excelentă, o imaginație debordantă, o muncă grea de a crea caracteristicile atâtor specii (inclusiv limba!), locuri superbe și o experiență nu-știu-cât D, în care o serie de actori anglo-saxoni îți citesc în minte replici spuse în limba română.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *