Despre anomalii și evoluție

Da, homosexualitatea este o anomalie. Din punctul de vedere al perpetuării speciei, faptul ca toată populația (sau o proporție covârșitoare) să aibă relații doar cu persoanele de același sex ar fi dus la extincția omenirii până în urmă cu câțiva ani.

Dar…

Până în urmă cu 60-70 de ani, reprezenta o anomalie să ai doar 1-2 copii. Rata mortalității infantile era uriașă și, pentru a te asigura că neamul nu se va sfârși cu tine, trebuia să faci mulți copii, pentru a crește șansele ca unii să reușească să atingă vârsta adultă și să aibă, la rândul lor, copii. Evoluția medicinii a permis, însă, ca mortalitatea infantilă să se reducă la câteva procente, suficient de mici pentru ca, în majoritatea cazurilor, 1-2 copii să fie suficienți. Iar aceasta a devenit noua normalitate.

Tot cam până pe atunci, faptul ca o femeie să se căsătorească din proprie voință, cu o persoană de vârsta ei, după ce trecea de 20 de ani, reprezenta o anomalie. Majoritatea căsniciilor erau aranjate pe considerente de poziție socială și bunăstare economică, iar diferențele de vârstă între femeie și soțul ei erau adesea de câțiva ani, dacă nu decenii. Evoluția socială și economică, drepturile obținute de femei au permis egalizarea diferențelor de vârstă, creșterea (covârșitoare) a numărului căsătoriilor făcute din proprie voință, iar vârsta la care femeile fac acest pas s-a mutat între 20 și 30 de ani, apoi după 30. La ora actuală, un cuplu în care diferența de vârstă între cei doi e mare e privit ca o anomalie. Similar, faptul ca o femeie să rămână singură era o anomalie – pur și simplu, societatea nu-i permitea să se descurce în aceste condiții, avea nevoie de „protecția” (fizică și materială) a unui bărbat, ceea ce s-a schimbat în zilele noastre. La fel, reprezenta o anomalie ca o femeie să aibă primul copil după 20 de ani. După 30 era aproape un miracol, pentru că, de multe ori, acela era momentul în care ea înceta să mai poată procrea (dacă rămânea în viață până atunci). Nașterea copiilor trebuia să înceapă cât mai aproape de momentul în care femeia devenea aptă să facă asta din punct de vedere fiziologic. Aceeași evoluție a medicinii, coroborată cu schimbarea statutului femeii din accesoriu de prăsilă în persoană cu aceleași drepturi ca ale bărbatului, a permis ca normalitatea să se mute întâi între 20 și 30 de ani, iar în zilele noastre după 30, pe o curbă similară situație căsătoriei.

Păstrarea și ajutorarea unei persoane cu dizabilități a reprezentat o anomalie, pur și simplu pentru că nivelul economic era atât de scăzut, încât nu putea fi susținut cineva care nu aducea, la schimb, o valoare. Atingerea unui nivel economic cum e cel actual face ca ajutorarea acestor persoane să nu mai reprezinte un efort imposibil de întreținut, ba chiar permite investirea în încercarea ca acestea să ducă o viață cât mai „normală” raportată la restul societății. Sau, ca să trecem în sfere mai boeme, să nu uităm că existența și dezvoltarea artei a fost legată aproape complet de patronajului unei persoane bogate iubitoare de așa ceva. Să ai șansa să trăiești din scris/pictură/muzică/etc., indiferent cine ești și unde te afli, era un concept inexistent, nici măcar o anomalie. Cu totul altfel stau lucrurile azi, când orice om cu înclinații artistice speră să reușească să devină vandabil (atenție, nu să aibă un patron care-l finanțează!).

Vegetarianismul într-o țară nordică era o anomalie, pur și simplu pentru că nu găseai pe perioada iernii suficientă mâncare de acest fel ca să poți supraviețui. În ziua de azi, globalizarea îi permite vegetarianului (sau veganului, raw-veganului, ori indiferent ce înclinații culinare are) să trăiască la fel de normal ca un omnivor.

Drepturile animalelor constituiau ceva de neconceput, deoarece supraviețuirea (mai ales pe timpul iernii) se baza pe creșterea și tăierea, respectiv vânarea acestora. Dacă recoltele puteau fi distruse foarte ușor (și au fost multe perioade de foamete în istorie, ceea ce era similar cu moartea unei părți însemnate a populației), animale tot se găseau. În ziua de azi, când se poate crea orice fel de mâncare, cu orice gust, în orice cantitate, e normal ca lumea să ia în considerare drepturile animalelor.

Principiile cuprinse în Convenția de la Geneva, ideile lui Gandhi, egalitatea între oameni – pur și simplu erau concepte ce nu puteau funcționa în condițiile societăților vechi decât în linii foarte generale. Fără sclavi, nu s-ar fi putut dezvolta statele, deoarece n-aveau potența economică să susțină financiar lucrări de mare anvergură – aveau nevoie de forță de muncă brută, dispensabilă și înlocuibilă ușor. Era nevoie de exemple dure, care să determine statele din jur (sau opozanții interni) să stea liniștiți, de teamă. Anumite elemente se mai regăsesc și azi, mai ales în regimurile totalitare, dar normalitatea a devenit alta.

Exemplele ar putea continua. Dar ideea rămâne asta: evoluția societății a permis ca anormalitatea de ieri să poată constitui o normalitate azi. Revenind la homosexualitate, evoluția socială, civică, duce către o normalitate în care se poate profita de cuplurile cu alte orientări sexuale decât heterosexualitatea  ca să-și aducă aportul la creșterea și îngrijirea copiilor abandonați sau rămași orfani, oferindu-le o viață mult mai normală decât ceea ce sunt nevoiți să trăiască. Mai mult, evoluția medicinii permite deja fecundarea in vitro, prin urmare faptul ca părinții biologici să fie atrași unul de altul pentru a procrea nu mai reprezintă o necesitate, ci doar o opțiune. Asta ca să nu mai vorbim de clonare. Iar ingineria genetică se află abia la primii pași. Schimbările pe care le va aduce în perpetuarea speciei umane (și a direcției pe care o va lua aceasta) s-ar putea să ne uluiască peste câteva decenii, determinându-ne să spunem „nu mi-am imaginat că se poate așa ceva”. Și ghici ce? Aceea va deveni, atunci, normalitatea.

Apropo: sunteți conștienți de faptul că evoluția aceleiași inginerii genetice va permite, tot în câteva decenii, corectarea multor erori (anomalii? 🙂 ) transmise pe cale genetică de la părinți spre copil și că se va considera că a lăsa nașterea la voia hazardului (pentru că, pe perioada gestației, sunt mii se momente în care faptul ca embrionul să rămână normal sau să dezvolte o dizabilitate depind, efectiv, de șansă) reprezintă o anomalie, un semn de înapoiere? Că va fi mai normal ca acest proces să fie monitorizat în permanență pentru a nu apărea… anomalii ( 🙂 ), iar a lăsa dezvoltarea să aibă loc în burta mamei, cu riscuri incomensurabile atât pentru ea, cât și pentru copil, va fi considerată o aberație?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *