Despre cinematografe și discriminări

Am văzut zilele trecute mare sfat și valuri furioase pe mediile de socializare în legătură cu întâmplarea unei mame singure care, mergând la film cu cei doi copii, n-a putut beneficia de pachetul Family existent în oferta respectivului cinematograf. Din declarația mamei rezulta că i s-ar fi explicat că pachetul lua în calcul o familie formată din doi adulți și doi copii, iar una dintre angajate chiar ar fi nuanțat că familia înseamnă mamă, tată și doi copii (rareori trei). Femeia s-a simțit discriminată, umilită, iar majoritatea postărilor, distribuirilor și comentariilor pe care le-am văzut cuprindeau revoltă la adresa situației în care fusese pusă. După o vreme a venit și reacția oficialilor acelui cinematograf, care-au încercat să îndulcească pastila. Dacă nu știți despre ce e vorba, știrea e aici.

Deși empatizez cu doamna cu pricina, consider că evenimentul conține mai multe fațete. În primul rând, sunt de părere că, pe banii lui, un privat poate pune ce condiții vrea pentru produsele/serviciile oferite. În primul rând, cere prețuri diferite pentru ele. În al doilea rând, poate să le adreseze cui vrea. Să facă un produs pentru bărbați bruneți, cu ochelari și burtă, altul pentru femei blonde cu fuste deasupra genunchilor și chiar unul ce se adresează posesorilor a minim patru pisici siameze.

În cazul de față, conducătorii cinematograful cu pricina ofereau un tip de abonament valabil, din ce înțeleg, pentru doi adulți și doi copii. Căruia i-au spus Family, că așa li s-a părut că suna bine, atractiv, de marketing, de… ce vreți voi. Puteau să-i spună și Duhoare, dar cred că s-au gândit că n-ar fi atras tocmai genul de clienți doriți. Nu știu dacă se specifica anume că trebuie să fie pentru mama-tata-și-cei-doi-copii, ori spunea că e pentru doi adulți și doi copii, dar problema nu se schimbă. Chiar și dacă era prima variantă, era dreptul lor să-l ofere după ce criterii doreau. Nu diferă cu nimic de faptul că o companie de cablu nu-mi oferă serviciul ei pentru că stau pe o stradă pe care ei n-au chef să se extindă, sau că un local n-are mâncare vegetariană în meniu și, drept urmare, nu mă poate servi. Ori că un anumit canal de televiziune transmite emisiuni religioase. Am libertatea de a alege cu ce companie de cablu lucrez, în ce restaurant intru, pe ce canal mă uit și… surpriză! la ce cinematograf mă duc. Dacă vreau să mă duc.

E posibil însă – aici doar speculez – ca acel Family, să nu fi fost explicit, ci să menționeze doar doi adulți și doi copii. Caz în care femeia cu pricina, dacă voia să meargă musai și neapărat, putea să mai ia cu ea un unchi, o mătușă, un om al străzii, un oricine altcineva peste 18 ani. Ce trebuia să facă acel cinematograf dacă venea o familie fără copii? Că e familie, deci are același drept, nu? Sau o doamnă cu o pisică pe braț, spunând că e copilul ei (fără bășcălie, unele persoane chiar consideră astfel animalele lor de companie). Și făceau gură că sunt discriminate, că și ele e familii? Cam cum era atunci?

Sau, evident, să vadă dacă printre celelalte pachete ale cinematografului nu se găsea un altul în ale cărui condiții să se încadreze. Iar dacă nu era niciunul, să ia bilete normale, ca oricine altcineva. Dar nu, femeia era chitită că vrea Family.

O problemă există, într-adevăr. Dar e de altă natură. Dacă angajata cu pricina chiar ar fi insistat să-i explice femeii că „familie = mama + tata + 2 x copii” într-un mod umilitor, după cum susține domnia sa (atenție, n-am avut la dispoziție decât depoziția ei, nu știu dacă angajata chiar așa a spus, sau așa a interpretat ea). Dar nici aici nu consider că e o problemă. Orice om are dreptul să spună ce crede, inclusiv faptul că, din punctul lui de vedere, o familie are aspectul cu pricina. Eventual, clienta putea face o plângere către conducerea cinematografului, spunând ce a deranjat-o la comportamentul acelei angajate. Și să lase respectivii să ia măsuri (dacă vor), iar ea să nu mai meargă la cinematograful cu pricina și să aleagă un altul. Repet: cinematograful e deschis pe banii altuia, nu pe ai mei. Ce pot face eu este ca, dacă nu-mi place ce face individul, să nu-i ofer acces la banii mei. Dacă va vedea că tot mai mulți fac ca mine, că are o politică falimentară, va schimba macazul, cu siguranță. Și pachetele. Și tot.

Dar să revin la problema pe care o văd eu. E cea legată de mentalitate. De intoleranță. Care e exacerbată constant, cu ajutorul taberelor de „depravați” și „încuiați”. Fiecare se crede tolerant și-l acuză pe celălalt de intoleranță. Și se duc adevărate războaie, până la nivel de referendumuri. Unii se inflamează pentru un caz de genul prezentat de mine mai sus, care ar reprezenta o dovadă de discriminare strigătoare la cer. Alții strigă la fel de oripilați că, dincolo, oamenii nu mai au mamă, nu mai au tată. La propriu. Că, adică, sunt locuri unde se folosește sintagma „părinte 1” și „părinte 2”. Și vai, e sfârșitul lumii!

Personal, n-am nicio problemă să existe un părinte 1 și un părinte 2. Pot să le spun așa, pot să le zic mamă și tată, cum vreau eu. Din partea mea e ok să existe și un părinte 3, ori 4, ș.a.m.d. Sunt heterosexual, dar mi se pare normală existența familiilor monoparentale, homosexuale, poligame.

Ce am vrut să zic cu articolul ăsta, de fapt. Că am o problemă. Da, am și eu. 🙂 De fapt, sunt două.

Una e cu cei care vor să cioplească lumea după un Pat al lui Procust, făcând referendumuri pentru a interzice niște drepturi ale unor oameni. A doua e cu cei care se simt ofensați și discriminați din orice, cu sau fără rost.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *