Încă două vorbe despre toaletare…

Mai țineți minte faza cu toaletarea copacilor, nu? Dacă n-ați citit-o, o găsiți aici. Ei bine, acela a fost doar primul sezon. Între timp, s-au mai turnat câteva. Două, ca să fiu mai exact.

Să nu ne mai plângem că numai ăia de-afară știu să facă de-astea cu dramatism, cu suspans. Aiurea! Știm și noi.

A doua zi după halucinanta aventură care-mi făcuse nervii franjuri și mă lăsase cu ochii zgâiți la ecranul realității, Omul-zen s-a înființat din nou la poartă. De data aceasta era însoțit de un individ mult mai implicat. Știți, genul acela de persoană care pare mereu preocupată de ceva, încât, atunci când o vezi, îți vine să zici „vreau să fiu ca ea!” Omul s-a interesat dacă am mai aflat ceva despre posesorii autoturismelor ce stricau feng shui-ul operațiunii de toaletare.

Răspunsul a fost, evident, negativ. Dar, cu ocazia aceea, am aflat că oamenii ăștia de făceau pe frizerii pentru copaci nu lucrau la primărie. Erau de la o firmă privată. Evident, toate astea mi le explica omul-zen când s-a ajuns (din nou!) la discuția despre cine trebuie să se ocupe de găsirea și convingerea șoferilor. Nu m-am pierdut cu Firea, deoarece la noi primar e Hava. Așadar, i-am spus că tot treaba lor e, nu a mea. Că ei iau bani pe un contract pe care, câtă vreme nu toaletează și cei doi copaci – deveniți adevărate bastioane civice! – nu și-l îndeplinesc cum trebuie. Pe bune, acum îmi pare rău că nu i-am luat omului un număr de telefon, ceva! Cred că are vreo rețetă de cremă cu teflon, că prea nu-l atingea nimic.

Din fericire, insul îl avea acum drept partener pe omul-cel-implicat. Care n-a băgat în seamă joaca noastră de duck season /rabbit season și a spus, extrem de serios, că trebuie să ia legătura cu poliția, că trebuie să pună anunțuri pe copaci, că… În fine, exact ce mi se părea și mie normal. Și, uite-așa, sezonul al doilea al serialului s-a terminat cu prim-planul unui carton crucificat pe corcoduș, pe care scria albastru pe alb o rugăminte de a nu parca pentru că se va face toaletare.

Începutul sezonului trei a fost superb: panoramare în lumina dimineții, cu fațada clădirii și cei doi copaci. Un vânt ușor rostogolea de-a latul ecranului un ghemotoc de hârtie, ocazie cu care spectatorul constată că locul era gol. Fără mașini. Mesajul de la sfârșitul sezonului precedent avusese efect. Urma marele final.

Toată ziua am simțit tensiunea. Suspansul. Vor veni băieții cu drujbe. Vor cânta la ramuri de copac. Un film cu happy end.

M-am înșelat. Am uitat că trăiesc în România. Probabil că spectatorii au trimis e-mail-uri în care cereau încă un sezon. Iar producătorii l-au aprobat.

Altfel nu-mi explic de ce n-au venit cei de la toaletare. Și parcă văd că, precum într-un film prost, sezonul patru va relua tema din cel dintâi sau din al doilea – muncitorii vin și găsesc mașini parcate, îmi bat în geam să mă-ntrebe dacă n-am văzut, dacă n-am auzit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *