Cu motoarele turate

Iată că am reușit să duc la capăt două dintre proiectele ce vor apărea la târgul de carte SF&F Final Frontier, din luna martie!

Primul este, firește, romanul young adult Cartea haosului. Nu credeam că voi ajunge să scriu povești cu vampiri și vârcolaci, dar fiica mea mi-a lansat provocarea și… am acceptat-o. Până acum, reacțiile din partea cititorilor beta au fost mult mai bune decât mă temeam că vor fi. Prin urmare, privesc înainte cu speranță. 🙂

Al doilea proiect îl reprezintă o colaborare cu bunii mei prieteni, Teodora Matei și Daniel Timariu. De data aceasta în deja cunoscuta serie 3., ce reunește povestiri de la trei scriitori. Volumul nostru va fi 3.4 și va aduce laolaltă trei texte legate între ele. În ce fel? Eu zic că merită să citiți ca să aflați. 😉

O altă veste bună am primit-o zilele trecute. Două texte scrise de mine au fost incluse într-o antologie pentru copii ce va apărea în curând sub îngrijirea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba. A fost un proiect în care am intrat în ultima clipă, fără să-mi fac prea multe speranțe că voi reuși să mă ridic la înălțimea lui – pentru că, la fel ca literatura pentru adolescenți, cea pentru copii mi se pare dificil de scris.

Acum lucrez cu motoarele turate din plin la nuvela din universul Frontierei ce urmează să apară – într-un format inedit – tot la Final Frontier. Apoi mă așteaptă câteva promisiuni pe care trebuie să le onorez. Dar despre ele, vorbim mai încolo. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *