Ești iubirea vieții mele!

Se știe că visul multor bărbați îl reprezintă o femeie care știe să fie gospodină în bucătărie, doamnă în societate și curvă în dormitor. Una care, la urarea tradițională „Da’ mai taci dracului din gură, că m-ai înnebunit de cap!”, să reacționeze prompt, blând și docil, ținându-și clanța. În tabăra cealaltă, multe femei își doresc un bărbat care să fie tandru, dar și un pic macho, romantic, dar nu bleg, de casă, dar și puțin aventurier. Unul care se uită la consoartă ca la icoană și-ncepe să recite din Eminescu atunci când aude îndemnul din străbuni „Da’ mai zi și tu ceva, mutule!”

Ei bine, clipa în care toate acestea vor fi posibile bate la ușă. La unii a și intrat în casă – mai precis în dormitor. Căci era roboților destinați plăcerilor intime a sosit, cum foarte bine se poate vedea în filmulețul acesta. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu femei robot ce arată rezonabil, se mișcă, vorbesc, clipesc. Nu știu exact în ce măsură pielea dă aceeași senzație ca una reală. Toate cele de mai sus sunt încă departe de o femeie în carne și oase, dar sunt un pas substanțial înainte față de păpușile mai mult sau mai puțin gonflabile. Reprezintă, în mod cert, o nouă direcție. Care, la ritmul tehnologic actual, se va îmbunătății enorm într-un deceniu, cel mult două.

Bun, dar una este un partener sexual și alta unul de viață. Așa este, dar impresia mea este că primul va fi deschizător de cale pentru cel de-al doilea. În primă fază, bărbatul era frustrat că nu găsea alături de cine să petreacă nopți fierbinți. Că damele nu-l considerau atrăgător ori că, dacă minunea se întâmpla în vreo noapte, a doua zi femeia își schimba numărul de telefon, își ștergea profilul de Facebook, adresa de e-mail și se muta în alt oraș. Poate chiar în altă țară, pe alt continent, ba se înscria și pe lista celor ce vor să ajungă pe Stația Spațială Internațională. Va veni astfel ziua când omul nostru se va întreba: oare o fi chiar atât de greu ca sexbot-ul să mă aștepte cu masa pusă când vin de la serviciu? Sau să spele o rufă, acolo, că doar o bagă la mașină și apasă câteva butoane. Ce să zic, cât de greu o fi să calce sau să dea cu aspiratorul… Și dacă tot are atâtea softuri, nu se poate să-i placă să ne uităm la fotbal și să comentăm împreună? Iar dacă bat ai noștri și eu sunt plin de chef după fo’ câteva beri, să presteze, iar dacă am pierdut, să mă asculte în timp ce îmi înec amarul și-njur de toate cele…

Sincer, cred că pasul acesta îl vor face mai întâi femeile, totuși. Ele sunt mai pragmatice la chestii de-astea. Bărbații se vor scălda mult în gloria fantelui de budoar, în timp ce femeile vor ajunge destul de repede să pună în balanță variantele:

a) el e simpatic, dar trage vânturi și râgâie, sforăie și se îmbată ca porcu’, vine la pachet cu hoașca mama soacră; eu trebuie să gătesc/calc/spăl/fac curățenie/mă ocup de copii în timp ce el stă cu burta la soare că „e obosit”; dacă eu am chef, îl cicălesc; dacă n-am, sunt cu toane;

b) celălalt e simpatic, manierat, vine doar cu instrucțiuni de folosire, poate face el toate cele de mai sus (ba mai poate mima și că se bucură de asta), și-și poate schimba dispozițiile după ale mele.

Tare mi-e teamă că se vor prinde destul de repede cum e mai avantajos! Să vezi atunci armonie în cuplu! Or să rămână consilierii matrimoniali pe drumuri. Bașca faptul că-și vor putea găsi în liniște parteneri toți oamenii, indiferent de orientarea sexuală. Și, dacă plătești bine, poți schimba opțiunile după cum ai chef. Azi îl/o vrei blond/ă cu ochii verzi? S-a făcut. Mâine roșcat/ă? Ok! Poimâine să fie bărbat, iar peste o săptămână femeie? Sau ambele? Totul e la un clic distanță. Cred că scriitorii, însetați de liniștea necesară actului creației, vor fi primii care vor trece la nivelul următor, întrebând: „Auziți, dar nu se poate să se transforme în șifonier când n-am chef de el/ea?”

SF-ul conține destule texte care explorează acest viitor spre care am început deja să pășim. Mie mi-a rămas cel mai bine întipărită în minte imaginea omului care nu mai interacționează fizic cu semenii săi în Soarele gol (1957) a lui Isaac Asimov. Mediul înconjurător e controlat ca să corespundă nevoilor sale și nimic nu trebuie să tulbure acest lucru.

Tind să cred că direcția aceasta nu va fi decât o etapă. Probabil că, în timp, ne vom amesteca, devenind cu toții parte oameni, parte roboți. Iar șansa unei vieți mai bune pentru un X va fi să se lase guvernat de partea robotică, iar cea umană să fie redusă la un nivel minim – suficient cât să satisfacă dorințele vreunui bogătaș excentric, ce-și dorește o jucărioară cu un pic de personalitate, dar nu prea multă. Din acest punct de vedere, cred că mai aproape e scenariul din Visează androizii oi electrice?  (1968) de Philip K. Dick (ecranizat în 1982 în filmul Blade Runner).

Și toate astea de la o simplă jucărie sexuală… Păi nu spune și vorba populară „Nu întoarce vântul pomu’ / Cum întoarce curva omu’”? Chiar omenirea, în cazul de față. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *