Relațiile viitorului (II)

Spuneam data trecută că asupra relațiilor și a identității sexuale a individului își fac tot mai puternic simțită prezența patru tipuri de presiuni majore: eliminarea discriminărilor, suprapopularea, reconfigurarea distanțelor și posibilitatea perpetuării speciei pe cale artificială. Unde ar putea duce asta?

Evident că, eliminându-se discriminările, oamenii vor putea să-și recunoască în mod deschis sexualitatea. Primele efecte se văd deja – pare că procentul heterosexualilor se diminuează vizibil, lăsând locul homosexualilor și transgenderilor. În realitate, procentele erau aceleași și înainte, doar că oamenii își păstrau ascunsă orientarea din cauza presiunii sociale. Desigur, eliminându-se restricțiile, nu e imposibil să se ajungă ca, în câteva decenii, oamenii să-și asume modificări sexuale care să ducă la existența unor sexe la care nici nu visăm acum.

Înainte, omul căuta modele în mediul din jur, străduindu-se să se conformeze lui pentru a fi acceptat, pentru a crea relații. Acum, reconfigurarea distanțelor prin intermediul globalizării și al internetul permite contactul cu persoane aflate de cealaltă parte a globului, cu alte căror interese rezonăm. Dacă nu mă simt confortabil în mijlocul grupului din imediata mea apropiere, îl pot înlocui cu cel de la distanță. Evident, asta va însemna că voi petrece tot mai mult timp în mediul virtual, interacționând cu cei din mijlocul cărora simt că fac parte. Apare, astfel, o alienare în relațiile fizice directe, compensată de cea a legăturilor virtuale.

Suprapopularea unui corp ceresc ale cărui resurse sunt limitate poate duce la mai multe scenarii. Cel pesimist va conduce la războaie, despre care am avut ocazia să vedem de atâtea ori în ce mod remodelează relațiile interumane. Teoretic, poate determina și diferite tipuri de sclavie, dar e relativ improbabil în ziua de azi, când drepturile omului au o pondere atât de importantă. Scenariul optimist presupune căutarea de noi pământuri pentru populația în continuă creștere – unde altundeva decât în spațiul cosmic. Fie că vorbim despre stații orbitale, colonii selenare sau marțiene, ori trecerea către sateliții lui Jupiter și (cine știe?) poate chiar trimiterea unui echipaj către Alfa Centauri, varianta aceasta ar presupune schimbări majore în relațiile interumane. Poate că lucrurile vor semăna cu modul în care au colonizat europenii pământurile descoperite între secolele al XV-lea și al XIX-lea. Sau poate că, sub auspiciile unor alte sisteme sociale, ne vom trezi cu lumi relativ independente unele față de celelalte. O societate tipic selenară, una tipic marțiană – ca să nu mai spunem cum s-ar prezenta lucrurile în cazul unui echipaj ce zboară la distanțe de ani lumină, pentru care omenirea rămasă aici va reprezenta o simplă legendă.

Tuturor celor de mai sus li se va adăuga tot mai puternic presiunea perpetuării pe cale artificială a speciei. Fie că vorbim despre embrioni creați prin inginerie genetică, ori despre clonare, viitorul speciei nu va mai depinde, într-un viitor destul de apropiat, de relațiile interumane directe. Va avea acest lucru un impact asupra legăturilor dintre oameni, sau vom rămâne pe veci devotați imaginii unei familii? Tind să cred că prima variantă este mai plauzibilă – bineînțeles, luând în calcul un interval de timp semnificativ de mare. Lipsa respectivelor relații va modifica, evident, felul în care simțim, evaluăm lucrurile. Vom mai putea spune atunci că omul acelui viitor are lucruri în comun cu noi?

Dacă judecăm emoțional, vom spune că nu. Lipsit de sentimentele care reprezintă un element esențial al vieții noastre actuale, ne apare ca un robot. La fel cum, pentru el, noi am părea niște creaturi primitive, ghidate de nevoi primare. Totuși, vom împărți aceeași scară evolutivă a omenirii. Fără relațiile noastre actuale, viitorul său complet diferit n-ar fi avut nicio șansă să se nască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *