În lumea mea imaginar-sefistă trăiesc cu impresia că rolul funcţionarului public este acela de a asigura interfaţa dintre cetăţean şi stat. Cu alte cuvinte, să mă ghideze prin hăţişul birocratic, astfel încât să înţeleg ce am de făcut şi să fac corect. Nu de alta, dar, dacă n-ar fi aşa, ne-ar fi suficiente nişte automate, gen Poştaşul Facturel, ca să rezolvăm orice problemă. Şi toată armata de funcţionari din instituţiile publice ar putea merge acasă – sau la interviuri pentru a ocupa locuri de muncă în mediul privat. Dar, cum am mai spus, astea sunt sefeuri.
De-a lungul anilor, am ajuns să constat că există anumite tipologii de funcţionar public, pe care le-am înşiruit mai jos:
- Funcţionarul competent – omul ăsta chiar îşi face treaba; te-ndrumă, îţi arată, îţi explică şi te ajută să rezolvi problema cu minim de bătaie de cap. Unii savanţi plasează arealul lui în Lumea civilizată, cu predilecţie cea nord-europeană. Există şi pe la noi, dar e întâlnit mai rar, din cauza unui dușman natural extrem de vorace, numit Sistemul.
- Funcţionarul grănicer – o cunştinţă de-a mea are o vorbă: „Pune un prost să stea la o barieră de acces şi bariera cu pricina va deveni imediat frontieră.” Dacă n-ai grijă să-i intri în graţii, va avea el grijă să-ţi arate că-ți poate pune beţe-n roate până la loc comanda. Dacă te lupți cu el, riști să sfârșești epuizat pentru cea mai măruntă victorie. În 90% din situații, problemele pe care ți le indică sunt inexistente, ci țin strict de incompetența lui.
- Funcţionarul lămâie – e acru de la privire până la mimică şi tonul vocii. Habar n-ai dacă îşi face treaba bine sau nu, că nu eşti masochist să prelungeşti inutil contactul cu el. Nu de alta, dar simţi nevoia acută a unei cafele sau ciocolate care să schimbe gustul.
- Funcţionarul Homer Simpson – într-unul dintre episoadele longevivului serial de animație, Homer îl învață pe fiul său, Bart, cele două propoziții cheie care-l vor ajuta să rezolve orice problemă din viață: „Așa era când am venit” și „N-am făcut-o eu”. Funcționarul de acest tip va fi amabil, va mima compasiunea, dar îți va explica faptul că nimic nu depinde de el și că are mâinile legate de către Sistem. Deci nu te va ajuta cu nimic, ci te va trimite la unul dintre ceilalți funcționari.
- Funcţionarul şef de plantaţie – scopul lui acolo este să-ți arate că e mama și tatăl a tot ceea ce trebuie făcut. El nu e pus acolo să te ajute, ci să-ți sublinieze că ești un infractor care, din cauze neelucidate, încă mai face umbră pământului. Dacă ești atât de prost încât nu știi ce formulare îți trebuie și cum se completează, meriți să fii aruncat la groapa de gunoi. În cazul în care trăiești cu impresia că ai niște drepturi, te va privi cu o scârbă ancestrală și-ți va arunca, disprețuitor: „Tu știi cine sunt eu?” E frustrat pentru că, din motive pe care le consideră conspirații ale dușmanilor săi, nu reușește să ajungă Dumnezeu.
- Funcționarul cameleon – e cea mai răspândită formă de funcționar din țara noastră. Trece cu ușurință printre toate stadiile anterioare, ceea ce nedumerește cetățeanul de rând. Într-o zi, îl poate prinde în ipostaza de grănicer, în timp ce în alta poate fi surprins să-l găsească în plină competență. Probabil ceva ce ține de fazele lunii. Mai mult, forma de manifestare poate varia de la un cetățean la altul – din motive încă neelucidate. Pentru unul poate fi un adevărat înger salvator, în timp ce pentru altul un nemesis.
- Funcţionarul Dumnezeu – mai țineți minte faza aia din Cel mai iubit dintre pământeni? „Cum vă uitați voi la mine, mă?” / „Ca la Dumnezeu!” Vei ști că ești în ilustra sa prezență din clipa în care-l vezi. El nu se coboară la nivelul de a te șicana, ca grănicerul sau șeful de plantație. El e zen, mult deasupra neînsemnatelor probleme ale oamenilor de rând. Soarele răsare și apune după bunăvoința lui, iar asta se întâmplă fără niciun efort sau încercare de a impresiona. Pur și simplu așa e și nu vei putea schimba asta orice ai face. Eventual, poți aduce ofrande pentru a avea plăcuta surpriză a deschiderii porților Valhallei, cu bogățiile ei nenumărate.
Mai știți și alte forme de manifestare?