Relaţiile viitorului (II)

Vorbeam în articolul precedent despre presiunile mai mult sau mai puţin directe puse asupra relaţiei de cuplu bărbat-femeie şi promiteam că voi discuta săptămâna aceasta despre posibilele implicaţii.

Respectarea drepturilor omului a avut şi are tot mai mult, în ultima vreme, un rol important. În primul rând, este vorba despre poziţia femeii. Multe secole un simplu accesoriu, fără posibilitatea reală de a fi altceva decât un simplu accesoriu al bărbatului, era menită să înghită tot şi să dea naştere cât mai multor copii. Faptul de a fi singură (văduvă, ori părăsită de bărbat) sau stearpă a reprezentat multă vreme pentru o femeie un motiv de a fi ostracizată. Atât financiar, cât şi ca statut social, era pusă pe o poziţie de inferioritate – ba, adesea, constituia şi obiect al unor tranzacţii (financiare sau matrimoniale). Chiar şi în cadrul cuplului, faptul de a avea un cuvânt de spus depindea de bunăvoinţa bărbatului – cu alte cuvinte, ea putea fi atât de independentă pe cât îi permitea acesta. Paradoxal, deşi în ultima vreme se bate monedă pe depravarea femeii, transformată în obiect sexual, eu aş spune că lucrurile stau exact invers: asumarea voluntară a statutului de „obiect al plăcerilor” posibil în ziua de azi şi protejat de legi împotriva abuzurilor e una, iar statutul de „supusă by default în faţa toanelor bărbatului” cu totul altceva. Rezumând, femeia poate opta acum pentru ce rol/poziţie doreşte, inclusiv cel de lider. Decizia de a trăi singură sau în cuplu îi aparţine, fără consecinţe sociale sau economice.

Tot cu drepturile omului are de-a face şi emanciparea aşa-numitelor „minorităţi sexuale”. Prezente de-a lungul întregii istorii cunoscute a omenirii, ele au fost acceptate, tolerate sau interzise în funcţie de perioada, locul şi regimul cu care aveau de-a face. Odată cu tratarea lor pe picior de egalitate cu persoanele heterosexuale şi cu dispariţia temerilor că vor fi pedepsiţi pentru înclinaţiile lor, tot mai mulţi oameni se vor simţi natural să-şi accepte propria sexualitate, indiferent de natura acesteia, ieşind din stereotipul „normalitatea = bărbat + femeie”.

Trei elemente interconectate care influenţează relaţiile sunt, cred eu, suprapopularea, gradul de dezvoltare a unei naţiuni şi scurtarea distanţelor. O ţară dezvoltată va avea grijă de indivizii săi, indiferent de problemele lor, ceea ce duce la două direcţii de evoluţie:

  • scăderea mortalităţii infantile, cu alte cuvinte nu mai e nevoie ca o familie să aibă mulţi copii, în ideea că doar câţiva vor ajunge la maturitate
  • familia va dori să asigure fiecărui copil în parte condiţii de trai cât mai bune, prin urmare va avea puţini urmaşi

Precum se vede, ambele direcţii au ca efect schimbarea ponderii elementului central al familiei, care nu mai este procrearea, perpetuarea speciei.

În acelaşi timp, scurtarea distanţelor face ca fiecare om să-şi găsească persoane cu interese similare în alte părţi ale globului, nu în proximitate. Evident, asta va răci relaţiile cu cei apropiaţi fizic şi le va potenţa pe cele cu persoanele apropiate ca preocupări, dar aflate la distanţă. Pentru cei din jur, asta va apărea ca o alienare – vizibilă deja şi devenită o problemă tot mai acută, motiv pentru care o voi trata într-un articol viitor. Relaţii reci cu apropiaţii = interes scăzut pentru o relaţie fizică de cuplu.

Suprapopularea va afecta şi ea procrearea, posibil până la nivelul de a se controla naşterile, aşa cum s-a făcut într-o vreme în China. Deşi considerat un semnal de alarmă (căci unde se va opri cel care controlează?), reprezintă, la ora actuală, singura opţiune viabilă în cazul în care se menţine trendul. Poate unica alternativă reală o constituie colonizarea spaţiului, deşi literatura SF prezintă şi varianta vieţii alternante – o zi activă, şase de somn indus – iar cea conspiraţionistă ia în calcul un război sau o epidemie menite să reducă drastic populaţia. Spun că doar prima opţiune constituie un alternativă reală, deoarece ea va avea nevoie de motorul numit perpetuarea speciei, în timp ce celelalte două se vor axa tot pe reducerea interesului pentru procreere.

De ce am pus atât de mult accentul pe perpetuarea speciei? Pentru că sunt de părere că acesta este cel mai important element care ţine relaţiile în sfera „bărbat + femeie” şi în cea de „familie”. Dar mai multe despre asta, precum şi despre ceilalţi factori care pun presiune, săptămâna viitoare. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *