De la mare la Pitești, cu escală în Ardeal

Am rămas dator cu câteva povești din luna lui Florar. O lună în care m-am plimbat prin țară, cu cărțile alături, în compania colegilor mei în ale scrisului, întâlnind oameni cărora le sunt dragi cărțile. Prima oprire a fost la mare, un loc pe care nu-l mai vizitasem de 14…

Citește în continuare

„Dincolo de ziduri” de Teodora Șerbănescu

În numărul 84 din Helion Online prezint volumul de debut al Teodorei Șerbănescu, Dincolo de ziduri, apărut la editura Tritonic.

Dincolo de ziduri – Teodora Șerbănescu

teodora-serbanescu-dincolo-de-ziduri

Există mai multe moduri de a-ți începe drumul ca scriitor. Unul dintre ele îl reprezintă cel de a scrie povestiri cu care să bați la porțile diferitelor reviste – un lucru relativ simplu în ziua de azi, când există publicații online, unele dintre ele dedicate tocmai debutanților. Avantajul îl reprezintă faptul că un redactor îți poate oferi câteva sfaturi menite să te ajute la început de drum. În plus, e mai ușor să-ți formezi mâna în texte de mai mică întindere înainte de a aborda ceva de dimensiunea romanului.

Platforma Wattpad (și altele de acest gen) reprezintă o altă opțiune. Din ce am observat, ea oferă oportunitatea unui acces la un public mult mai numeros decât o revistă, cu o interacțiune pe măsură. Ceea ce-i lipsește este un filtru valoric cât de cât profesionist… (continuarea aici)

 

„Povești din umbră”, „Povestiri cu dragoni” și „Problema celor trei corpuri”

În numărul 49 din Revista de suspans și numărul 83 din Helion Online prezint trei volume. Două dintre ele sunt antologii publicate de editura Tritonic, Povești din umbră (ed. Bogdan Hrib) și Povestiri cu dragoni (ed. Michael Haulică), iar al treilea este o traducere apărută la editura Nemira, Problema celor trei corpuri de Liu Cixin. Povești din…

Citește în continuare

„Crăciunul care nu a mai venit” de Anamaria Ionescu

„Crăciunul care nu a mai venit” de Anamaria Ionescu

 

anamaria-ionescu-craciunul-care-nu-a-mai-venit

Nu știu dacă fiecare generație are filmul ei. În ceea ce mă privește, am simțit că filmul generației mele a fost Liceenii, cu Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu – chiar dacă, la vremea apariției lui, încă nu intrasem la liceu. Viața specifică școlii românești era „de acolo”, preocupările, ideologia, atitudinea erau exact ce vedeam/trăiam.

N-am crezut că, treizeci de ani mai târziu, aveam să descopăr cartea generației mele. Una care ia în discuție viața unui adolescent de dinainte de 1990, o trece prin evenimentele din decembrie și o duce mai departe, în democrația noastră originală. Știu, s-au scris texte, au fost făcute filme a căror acțiune se învârtea în jurul subiectului. Totuși, în cazul meu, contactul pe care l-am avut cu unele dintre aceste creații a fost relativ sec, ca și cum aș fi asistat la un documentar, ori la ceva care – deși relata realitatea – nu rezona cu mine.

Ei bine, citind Crăciunul care nu a mai venit de Anamaria Ionescu am avut senzația că am dat de cartea cu pricina…

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 82 din Helion Online)

„Pe cine nu lași să moară…” de Anamaria Ionescu

„Pe cine nu lași să moară…” de Anamaria Ionescu

 

anamaria-ionescu-pe-cine-nu-lasi-sa-moaraPe scriitoarea Anamaria Ionescu am cunoscut-o prin intermediul seriei polițiste Sergiu Manta. Mă rog, în ce măsură poate fi polițist un asasin de profesie. M-a incitat suficient de mult încât să fiu curios să încerc și scrierile ei anterioare, mainstream. Am testat apele cu volumul de debut, colecția de povestiri Camera obscură. Am concluzionat că autoarea știe să surprindă profunzimile trăirilor personajelor și are ochi pentru reperele care definesc viețile oamenilor.

Am avut încredere să merg mai departe, către a doua ei carte – tot un volum de povestiri, intitulat Pe cine nu lași să moară. Sunt mai multe texte față de debut (șaptesprezece față de șapte), dar multe dintre ele se rezumă la schițe „din câteva atingeri” ale unor scene ce ar putea fi inspirate din viețile oricui. Nu sunt povestiri per se, cu introducere, intrigă, punct culminant și deznodământ, dar se lipesc de suflet, pentru că sunt extrem de personale – nu în sensul că ar fi desprinse din experiența autoarei, ci pentru că le simți, din postura cititorului, ca făcând parte din viața ta. Sunt stări, mici acțiuni pe care poate le-ai trăit tu, ori un vecin, o cunoștință…

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 82 din Helion Online)

„Noir de București” – antologator Bogdan Hrib

„Noir de București” – antologator Bogdan Hrib

 

Am mai spus-o și cu alte ocazii că, după părerea mea, antologiile sunt un demers bun, deoarece permit publicului să-și facă o imagine despre un anumit grup de scriitori (aranjați sau nu pe anumite criterii, cum ar fi apartenența la o anumită zonă, ori generație), sau despre reprezentarea unui anumit gen literar la noi ori în alte părți. În ceea ce ne privește, dacă la capitolul SFFH stăm relativ binișor cu antologiile și volumele colective, în domeniul crime lucrurile diferă. Prin urmare, ideea de a realiza o antologie de gen cu autori autohtoni mi s-a părut o inițiativă binevenită.

Noir de București nu este doar o antologie de gen, ci are și o temă. După cum spune și titlul, textele din cuprinsul său au, toate, acțiunea în capitala țării. Volumul se alătură, astfel, unor inițiative similare de peste hotare. Cele optsprezece texte incluse – unele aparținând unor autori cu state vechi, altele unora ajunși mai recent pe scena literară – sunt împărțite pe patru secțiuni, după tipicul lor. Unele țin de acțiuni polițienești, alții de povești ale orașului, unele sunt cu detectivi și, în fine, altele istorisesc diferite acțiuni civile. Dar toate au în comun orașul București și mistere, enigme care rămân mai mult sau mai puțin neelucidate.

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 48 din Revista de suspans)

„Crimă la Grădina Botanică” de Irina Munteanu

„Crimă la Grădina Botanică” de Irina Munteanu

 

Despre Irina Munteanu nu știam aproape nimic înainte să citesc romanul Crimă la Grădina Botanică. Cunoșteam doar faptul că acesta reprezenta volumul ei de debut, dar n-aveam habar dacă mai publicase anterior povestiri pe undeva sau nu.

Povestea începe cu o plimbare pe aleile Grădinii Botanice din București, în cadrul căreia este descoperită o pasăre moartă. Un lucru trist, mai ales în acel decor, dar care se dovedește a fi doar preludiul unui incident mai grav: găsirea unui bărbat ucis.

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 81 din Helion Online)

„Un polițist în spațiu” de Nic Dobre

„Un polițist în spațiu” de Nic Dobre

 

După ce am citit primul roman scris de Nic Dobre, am tras anumite concluzii și mi-am exprimat curiozitatea de a vedea cum va evolua autorul în următorul volum. Printre plusuri remarcam acuratețea laturii științifice și modul natural în care aceasta era inserată în carte, fără a afecta ușurința lecturii. De asemenea, cartea avea ritm, fără ca asta să dăuneze părții descriptive. Partea de minusuri era reprezentată de personaje, care mi s-au părut prea schematice, cu reacții care nu m-au convins și cu un mod de relaționare ce nu mi-a stârnit empatia. Am notat și unele exprimări stângace, ori anumite erori, pe care însă le-am considerat rezultatul faptul că autorul încă „își forma mâna”. Și desigur, unele rezolvări deus ex machina, la care însă îmi exprimam rezerva, deoarece era vorba de o serie și mă puteam aștepta ca explicațiile să vină în următoarele volume.

Ca impresie generală, romanul mi s-a părut optimist, un lucru remarcabil în literatura actuală, și încadrabil în genul de SF din perioada anilor 60-70. Dacă-mi amintesc bine, am zis că are un iz de Cireșarii, de „Clubul Temerarilor” – comparație făcută în mod apreciativ, nu pentru discreditare.

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 47 din Revista de suspans)

„Tenebre. Labirintul” de Daniel Timariu

„Tenebre. Labirintul” de Daniel Timariu

 

tenebre-labirintul-daniel-timariu

Spuneam despre primul volum al seriei Tenebre, Cazul Laura, că pune piatra de temelie a unei serii care aștept să mă farmece în continuare cel puțin la fel de mult. Afirmam lucrul cu pricina în pofida unor mici scăpări descoperite în cadrul intrigii – una dintre ele datorată neatenției, alta unei abordări prea criptice, care nu i-a permis cititorului să descifreze complet deznodământul.

Toate acestea mi s-au părut, însă, neajunsuri minore. Textul mă entuziasmase prin ideea sa, prin stilul de scriere. Căci Daniel Timariu are un har aparte pentru poveștile ce îmbracă locuri și evenimente. Așa se face că, profitând de bogatul filon mitologic bănățean, în care s-au împletit legendele mai multor popoare și etnii, a inventat o poveste despre un detectiv timișorean capabil să comunice cu Lumea Tenebrelor – locul bântuit de ființe supranaturale.

(continuarea articolului poate fi citită în nr. 83 din Gazeta SF)