Sala de lectură

Povestirea Sufleţel şi Babuşka face parte din seria Vagabond şi descrie evenimente petrecute la aproape un an de la cele din romanul Apărarea siciliană. Începe cam aşa:

Sufleţel şi Babuşka

Sperase ca, măcar în ziua aceea, să plece la timp de la serviciu. De fapt, mai repede. Le promisese Gretei şi lui Sebastian că aveau să meargă la Sovata cu ocazia acelui weekend prelungit.
Nu i se arătă.
– E o fătucă, îl anunţă Binţinţan. Vrea să anunţe o dispariţie.
– Ia-o tu, îl expedie Marian. Hai, că voiam s-o-ntind şi eu mai iute…
– Vrei s-o bag în sperieţi?
Comisarul strâmbă din nas. Uneori se întreba dacă nu-i permitea prea multe inspectorului şef. Deşi, mai mult ca sigur că acesta nu forţase nota, ci spusese sincer ce gândea. Chiar şi când zâmbea, chipul său rămânea dur, sculptat în piatră. Ochii albaştri nu făceau decât să accentueze impresia unui ofiţer nazist venit să comande o execuţie.
– Bine, trimite-o-ncoa’!
Privi ceasul. Încă nu intrase în criză de timp.
Persoana care intră în birou era tânără, dar nicidecum o fătucă, aşa cum o caracterizase Binţinţan. Părea timidă, dar era de înţeles. Gelu îi explicase că era în firea omului ca, atunci când avea de-a face cu un organ de ordine, să fie ori timorat, ori rebel fără cauză.
O pofti să ia loc şi o îndemnă să se prezinte. O chema Timea Horváth.
– Cred că vecina mea a dispărut…
Marian aprobă încurajator.
– Ce vă face să bănuiţi asta?
– N-a venit la magazin nici ieri, nici azi.
Comisarul zâmbi. După cum se părea, avea să se termine repede. O simplă problemă de comunicare.
– La ce magazin?
Femeia îşi muşcă buza, apoi pufni şi clătină din cap.
– Of, n-am spus cum trebuie…
– Nu-i nimic. Spuneţi cum vă vine şi pe urmă punem lucrurile în ordine.
– Aşa. Deci: eu lucrez la o firmă de asigurări. În spaţiul în care am eu biroul, e şi o florărie. Ne desparte un perete. Aşa. Şi doamna de la florărie n-a mai venit la magazin de joi. Întâi am crezut că s-o fi dus la Şona. Părinţii ei nu mai trăiesc, dar mai are acolo un bunic pe care-l vizitează din când în când, mă-nţelegeţi? Mai prin iarnă a avut ceva probleme urâte de sănătate, mergea acolo des. Am crezut că iar s-a întâmplat ceva cu el şi… În fine. Am sunat azi să văd ce e – ştiţi, are o nuntă weekendul ăsta, au venit clienţii nervoşi că voiau să mai discute ceva cu ea şi nu le răspunde la telefon…
Femeia povestea dezlânat, iar lui Marian îi venea destul de greu să urmărească firul acţiunii. Dar experienţa îl învăţase să se descurce în astfel de situaţii.
– Nu răspunde, sau sună ocupat?
– Dă mesaj de-ăla cu „pentru moment, abonatul nu poate fi contactat”.
– Aha.
– Înainte să vin aici, am trecut pe la ea pe-acasă. Am sunat la interfon, da’ n-a răspuns nimeni. A ieşit la un moment dat o vecină şi, din vorbă-n vorbă, am aflat că n-o mai văzuse de marţi seara. Da’ eu o am văzut-o miercuri la lucru, mă-nţelegeţi?
Avea un stil de a lungi „m”-ul când spunea „mă-nţelegeţi”, de parcă voia să se asigure că reuşise să capteze întreaga atenţia a interlocutorului.
– În regulă, încercă Marian să aducă lucrurile la un numitor comun. De două zile nu mai ştiţi nimic de doamna…
Ridică uşor tonul la finalul propoziţiei, transformând-o în întrebare.
– Cordea. Mădălina Cordea.
Comisarul îşi nota conştiincios informaţiile.
– Are vreun prieten? Mă refer la iubit, preciză.
– Nu. N-a prea avut noroc în dragoste, mă-nţelegeţi. Şi cu serviciu-ăsta care-i ocupa tot timpul…
– Alţi prieteni, cunoscuţi?
– Erau unii care veneau mai des pe la ea la magazin.
– Bine. V-aş ruga să-mi daţi numele lor şi, dacă ştiţi, un telefon, o adresă, unde lucrează…
După aproape o oră şi jumătate de când începuse întâlnirea, se despărţi de femeie. Adunase o listă cu câteva nume sau prenume – rareori ambele – cu descrieri ale aspectului fizic şi, rareori, o informaţie conexă – de genul „e din Şeuşa”, sau „lucrează la jandarmi”. Se despărţi de ea luându-i numărul de telefon şi oferindu-i cartea sa de vizită, rugând-o să-l informeze dacă mai afla orice altceva.
Îl chemă apoi pe Binţinţan.
– N-ai vrut să pierzi timpul cu doamna, aşa că o să te ocupi să aduni date despre toate chestiile de aici. Bătu cu palma pe agenda în care notase tot ce aflase, apoi îşi privi ceasul. Pe mine mă aşteaptă ai mei.
*

Comentariile sunt închise.