Sala de lectură

Kinga o contactase pe Facebook în ziua precedentă și-i spusese că voia să se-ntâlnească cu ea. Stabiliseră s-o facă după ce Monika îl lăsa pe Tomek la bazin.

Bistro Antidotum era un local cochet, cu aspect intim. Kinga aștepta la o măsuță mică, pătrată, situată sub pictura imensă, rotundă și parțial decolorată a unei faleze.

Eu mi-am luat o salată.

Am mâncat acasă, spuse Monika în timp ce se așeza. O cafea! îi comandă fetei de la barul șic, ce aducea cu un banc de lucru.

O vreme, discutară nimicuri de zi cu zi. O cunoscuse pe Kinga la puțină vreme după terminarea facultății. Se lipise de unul dintre băieții din gașcă, Tolek. N-o agrease de la început. I se păruse falsă, disperată să placă celor din jur, să creeze o impresie bună despre ea. Nu era singura care sesizase asta. Discutând între patru ochi, mai mulți admiseseră că o percepuseră în același mod. Dar, câtă vreme era iubita unuia din trupă, o acceptau ca atare.

Se părea că Tolek ajunsese și el la aceeași concluzie în cele din urmă, pentru că-i dăduse papucii. Femeia insistase însă să păstreze relațiile cu toți ceilalți. Îi căutase, îi invitase la diverse evenimente, ignorând mereu aluziile sau situațiile delicate. Își atinsese scopul. Bunul simț îi oprise pe toți să-i spună în față că-i enerva, așa încât o acceptaseră în viața lor ca pe o prezență firească. Enervantă, dar firească.

În timp, pe măsură ce fiecare își făcuse o familie, trupa nu se mai reunise ca pe vremuri. Se întâlneau când și când – câte doi, câte trei, dar cam atât. Obișnuiau să glumească cum că aveau să recupereze la pensie, după ce scăpau și de copii.

Singura cu care Monika încă se mai vedea suficient de des era Anna.

Despre ce voiai să vorbim? intră în cele din urmă în subiect.

Kinga oftă, apoi împunse fără chef cu furculița o foaie de salată.

Nu era ceva ce să discutăm pe mess.

Tonul ei plat, fără inflexiuni, n-o îngrijoră pe Monika. Era obișnuită cu stilul teatral al celeilalte. După ce mai oftă o dată, interlocutoarea ridică ochii din farfurie și o privi serioasă.

Ce-o să-ți spun e neplăcut…

Kinga avea o viață tumultuoasă, după părerea unora, ciudată după a altora. În mod cert, nu se încadra în canoane, fiind marcată de întâlniri, despărțiri toate demne de o nominalizare la Oscar. Monika îi dădea crezare lui Tolek când afirma că multe erau pure invenții sau, mai corect, interpretări complet nerealiste făcute de femeie asupra unor evenimente reale.

N-avea habar care era subiectul acelei întâlniri, dar spusele femeii o surprinseră.

E vorba despre Adam. Știi… l-am văzut acum vreo cinci luni ieșind de la mine din bloc. Nu m-a văzut, dar m-a mirat ce căuta acolo. L-am văzut iar, acum vreo lună, de data asta când intra. Eu veneam de la sală și l-am urmărit, să aflu unde se duce.

Oftatul devenise deja regulă după fiecare propoziție. Era clar că încerca să-și arate compasiunea.

Știi cât de greu îmi e să-ți spun chestia asta? S-a dus ață la o vecină pe care o știe tot blocul că e… înțelegi tu. Nu se-ncurcă decât cu bărbați cu bani, n-are niciun job și geme de-o aude tot blocul. Își așeză degetele pe dosul palmei Monikăi. Dac-ai ști cât m-am perpelit dacă să-ți spun sau nu! Dar, până la urmă, am zis că e datoria mea de prietenă să te avertizez că… Of, doamne!

Înțeleg…

Îmi pare atât de rău!

Mda. Și mie, să știi. Ce a făcut Adam e… impardonabil.

Știu.

În ochii Kingăi aproape că apăruseră lacrimi.

Voi avea o discuție serioasă cu el în seara asta…

Of, Monika, să nu faci vreun gest pripit! Chiar dacă el… adică… of, așa-s bărbații, știi?

Nu-nu, lasă că știu foarte bine ce am de făcut. Îi voi spune ca, data viitoare când vine în bloc, să treacă și pe la tine.

Urmă un moment de tăcere. Ochii umezi cu o clipă în urmă ai Kingări o priveau acum nedumeriți.

Cum adică…?

O să-i spun că nu e frumos ce face. Dacă tot merge în blocul ăla, după ce termină cu dama respectivă să treacă să te ajute și pe tine să simți bine.

Cum îți permiți?

Vocea plină de compasiune dispăruse, lăsând locul uneia revoltate. Monika o privi serioasă.

Nu, Kinga, cum îți permiți tu să-ți bagi nasul în familia mea?

Am vrut să te aj…

Ai vrut pe dracu’! Toată gașca știe cum e Adam, nu pot crede că tu n-ai aflat până acum! Din faptul că-l pândești și vii să mi-l pârăști, înțeleg că ești geloasă că nu trece și prin patul tău.

Monika, să știi că…

Nu, tu să știi ceva: de-acum înainte, să nu-ți mai bagi nasul în familia mea! Dacă eu nu-l urmăresc pe Adam ca să văd ce și cu cine face, n-ai ce să cauți tu s-o faci. Ai înțeles?

Îi zâmbi forțat interlocutoarei, apoi se ridică. Scormoni în portofel după bani, îi aruncă pe masă și ieși fără să se uite înapoi.

Nu mai simțea frigul de afară. Era furioasă. Nu pe Kinga. Știa că nu era pic de realism în compasiunea acesteia, că atât o ducea capul. Dar se înfuriase pe Adam. Nu pentru ce făcuse, ci pentru că se lăsase surprins în ipostaza aceea tocmai de una precum Kinga. Îi venea să-l strângă de gât. Luă telefonul, pregătită să-l sune.

Pe Facebook o aștepta un mesaj de la Łukasz.

Cum a fost ziua de azi? Eu am avut parte de alergătură multă, dar cu folos.

Friguroasă.

Doar atât?

Uneori e prea mult și asta…

Așa e. Dar sunt sigur că frumusețea Cracoviei poate îndulci neplăcerea creată de vreme. Nu?

Dacă zici tu…

Adevărul e că n-am mai vizitat-o din copilărie. Știu că am mâncat atunci, undeva, niște covrigi foarte buni. Când mă gândesc la Cracovia, am în nări aroma lor. Mă întreb a ce miroase orașul acum?

A toamnă urâtă.

Comentariile sunt închise.