Sala de lectură

Când penele roșii vor plânge: o nuvelă din universul Frontierei

 

Al Doilea Consul Păstor executa cu greutate dansul. Vârsta își spunea cuvântul. Altădată, mișcările îl ajutau să intre în contact cu spiritele strămoșilor. Acum erau lipsite de grație. Dacă s-ar fi aflat acasă, pe Hursagmu-ma-Zilittu, se temea că n-ar mai fi reușit să treacă dincolo de vălul dintre lumi. Poate tocmai de aceea nu mai mersese acolo de multă vreme, ca să nu fie pus în fața crudei realități.
Dar dansurile ritualice le executa în continuare. Îl linișteau, îi dădeau o stare de bine, de pace interioară. Mai ales acolo, în grădina înțesată cu sculpturile strămoșilor lui Caribb. Oase gigantice, prelucrate și aranjate de siddme pentru a da naștere unor opere maiestuoase.
Auzi pași pe alee și încheie dansul. Privi cu singurul ochi bun în direcția nou-venitului. Era vechiul său prieten, alături de care conducea de atâta vreme destinele universului cunoscut. Timpul nu-și săpase încă urmele pe trupul Primului Păstor Caribb. Avea să mai trăiască încă multă vreme după ce Păstorul va fi murit.
– Nu-nțeleg de ce te-ncăpățânezi să refuzi ajutorul medical, deschise discuția siddma. Mă doare sufletul să te văd așa.
În loc de răspuns, primi un hârâit. Pasărea gigantică se încovoie sub un acces de tuse. Penele, altădată pline de strălucire, erau acum mate.
– Tuturor ne vine vremea, Caribb, spuse Păstorul după ce se liniști. Mă cunoști foarte bine și știi că ordinea naturală e importantă pentru mine. Am făcut în viață lucruri la care nici n-aș fi visat. Când va veni vremea să plec, o voi face cu conștiința împăcată.
Caribb pufni.
– Ai mai putea trăi mulți ani!
– Nu contează numărul anilor, Caribb, ci lucrurile cu care-i umpli. Am mai discutat despre asta. Dar te văd abătut. S-a întâmplat ceva?
– Mda… Din păcate, se pare că Proiectul Arlot e o fundătură. Nu știu dacă vom mai putea convinge comisiile să continue finanțarea lui.
– Ce a fost de data asta? Simularea sau clonarea?
– Ambele. Un nou scenariu de simulare s-a încheiat cu un eșec. În timp ce echipele implicate pregăteau rapoartele și analizau cauzele eșecului, directorul incubatorului s-a aruncat din vârful Turnului Ultimului Omagiu.
– E al treilea în mai puțin de un deceniu, remarcă Păstorul, clătinându-și capul.
– Chiar nu știu ce vom face. Ne-am pus atâtea speranțe că viitorul Consiliului Tuturor Lumilor, al universului cunoscut, va putea fi asigurat prin acest proiect încât…
Siddma făcut o pauză și privi spre Ukodco, sculptura din oase ridicată de strămoșul său.
– Cucernicul Timm ne-a făcut să credem visul ăsta. Am promis că-l vom duce la îndeplinire, dar… Șuieră trist prin cornul retezat din mijlocul feței. Am convocat o ședință de Consiliu pentru săptămâna viitoare. Voi solicita fonduri pentru o nouă simulare și desemnarea unui nou director pentru incubator. Însă nu știu dacă vom mai obține majoritate de voturi. Guzeh v. Nikalos m-a contactat deja ca să-mi spună că va cere sistarea finanțării proiectului. Aparent, mai mulți membri ai Consiliului sunt de acord cu propunerea lui.
Al Doilea Consul Păstor ascultă tăcut. Încă de când Cucernicul Timm le spusese că universul cunoscut putea avea un viitor doar sub conducerea rasei arlot, el nu înțelesese rolul proiectului.
– Ta-ta-ta, am încercat multe variante, spusese bătrânul siddma. Dar se pare că nicio altă civilizație nu e capabilă de o misiune de asemenea anvergură. Noi, restul, putem coordona grupuri mai mici. Dar nu zeci de specii, fiecare cu obiceiurile ei.
Pentru brissul înaripat, morții erau spirite. De dincolo de moarte, rolul lor era să-i călăuzească pe cei vii când li se cerea sfatul. Dar să fie readuși la viață? Nu, asta era o impietate. Totuși, avea atâta încredere în înțelepciunea bătrânului siddma, încât i se alăturase lui Caribb în proiect.
– Ar mai fi o soluție, cârâi Păstorul.
Primul Consul își aținti asupra lui ochii multifațetați, într-o întrebare mută.
– Am putea cere ajutorul unor experți în materie de lumi virtuale: willonii. Și aș putea merge eu acolo, cu ei, ca să supraveghez operațiunea.
– Dacă nu te-aș cunoaște mai bine, aș crede că deja te-au apucat fierbințelile morții, prietene!
– Noi nu avem fierbințeli în acele clipe.
– În fine. Ultimul lucru la care m-aș fi așteptat era să aud din gura ta propuneri care implică tehnologia și cei ce-o utilizează.
– Proiectul include simulări, programe, nu? Atunci e logic să căutăm soluția la cei mai buni în domeniu. Cât privește incubatorul, acolo cred că aș putea încerca eu să înțeleg unde e problema. În definitiv, ăsta e rolul unui Păstor.
– Sunt atât de disperat, încât sunt dispus să accept orice variantă, oricât de aberantă ar părea. Iar ideea ta s-ar putea să ne ajute să obținem pentru ultima oară un vot majoritar.
– Să-nțeleg că ești de acord?
– N-am de ales. Siddma chicoti. De fapt, îmi imaginez…
– Ce?
– Tu, colindând pe coridoarele pustii ale Citadelei Morților… Se potrivește, trebuie să recunosc.
– Așa-i?
Caribb șuieră amuzat.
– Știi, bătrânul meu prieten, uneori soarta are un simț al umorului aparte. Ai refuzat translatorul-simbiot, preferând să înveți dialect după dialect. Recunosc, te admir! Cred că nu există cineva care să cunoască mai multe limbi oficiale ca tine. Din păcate, cu willonii nu vei mai putea face asta. Ei sunt doar informație, nu vorbesc per se.
– Așa e.
– Prin umare, la linia de finiș, va trebui să-ți faci implantul ăla. Altfel degeaba te duci.
Păstorul chicoti.
– Mă așteptam să mă cunoști mai bine! Am studiat willonii. Arhiva Raiburarī se poate accesa și cu ajutorul unor dispozitive externe. Albeinii sunt experți în asta. Știu că willonii sunt ca niște mici progrămele dintr-un program gigantic. Și că, fiecare dintre ei, are… stai să-mi amintesc… trei niveluri de acces. Protocolul e… interfața de comunicare cu mediul înconjurător. Raționalistul traduce totul în concepte caracteristice speciei. Iar Euristicul aprofundează problemele în conformitate cu specificul locului lor de proveniență. Vezi? Mi-am făcut temele.
– Nimic nu te poate convinge să te adaptezi vremurilor, nu?
– Noi și vremurile mergem în pași de dans, Caribb! Nu trebuie decât să stăm față în față oglindindu-ne unul altuia mișcările. Fiecare dansator se unduiește după cum a-nvățat în lumea sa de baștină. Tocmai ăsta e farmecul universului – să fim împreună, dar să dansăm diferit.
– Aici e vorba despre eficiență, Păstorule!
– Tributari eficienței, linnii și-au pierdut din farmecul identității lor. Poporul meu de asemenea. Dacă n-aș fi trăit să văd asta, poate m-ai fi convins.
Primul Consul pufni.
– Ai fost la fel de căpos încă din tinerețe, pe când cele spuse de tine nu se-ntâmplaseră.

*

Comentariile sunt închise.