Zburând cu zepelinul deasupra Regatului Assert

Ultimul roman scris împreună cu Teodora Matei (până acum) a fost, de fapt, al doilea. Dar cum încurcate sunt căile autorilor, a apărut abia al patrulea. De ce? Uite de-aia, ca să dăm impresia că suntem excentrici. Sau ciudați. Sau… în fine, nu contează. Să dăm o impresie, acolo. Totul…

Citește în continuare

Un străin în Regatul Assert (în colaborare cu Teodora Matei)

(fragment) Vizitele zepelinelor nu erau un eveniment cotidian. Regatul Assert se afla la o distanţă destul de mare de marile arhipelaguri ale lumii. Dar reprezenta o destinaţie căutată datorită bogăţiei şi prosperităţii sale, resurselor naturale, sau produselor locale. Iar o escadrilă de trei zepeline prezenta promisiunea unor mărfuri exotice menite…

Citește în continuare

Alergând haotic printre criptele timpului

Scriitorii cuminți creează fișe pentru personajele lor. Astfel, mai ales când vine vorba despre serii, se asigură că nu riscă să comită erori privind personalitățile acestora, acțiunile în care au fost implicate, relațiile dintre ele și, evident, aspectul fizic. E un lucru extrem de înțelept și util. Atâta doar că…

Citește în continuare